Social
Găsiți la un loc de joacă și duși la adăpost. Ce s-a întâmplat apoi cu cei doi câini
La începutul acestei săptămâni, cazul celor doi câini găsiți la un loc de joacă a stârnit numeroase reacții. Cei doi nu erau microcipați, iar Poliția Locală i-au preluat și i-au dus, în siguranță, la adăpostul canin.
Situația a fost privită încă de la început așa cum era: doi căței lipsiți de supraveghere, ajunși într-un loc nepotrivit, și o intervenție în care siguranța persoanelor și a celor două patrupede a primat deopotrivă.
Povestea lor a stârnit multe reacții. Au fost păreri pro și contra, întrebări, emoții. Fiecare a privit lucrurile din propria perspectivă. Între timp, însă, s-au întâmplat lucrurile care contează cel mai mult.
La adăpostul din Triaj, câinii au fost tratați cu blândețe și atenție. Au fost microcipați și sterilizați.
Apoi, au apărut și persoanele care îi aveau în grijă și care se preocupaseră să îi vaccineze și să îi deparaziteze. Într-o clipă de neatenție, însă, patrupedele au ajuns pe stradă și, mai apoi, la locul de joacă. De acolo, povestea lor a devenit cunoscută de tot mai mulți oameni.
Când au aflat unde se află, cele două persoane au venit după ei. Iar revederea a spus, poate, mai mult decât orice: cei doi câini erau îndrăgiți și îngrijiți de oameni care îi voiau înapoi.
Aceasta este, de fapt, partea cea mai frumoasă a poveștii. Pentru că, uneori, dintr-un moment de neatenție se poate naște o situație cu multe trăiri și opinii. Important este însă ce facem mai departe.
Cei doi câini, care sunt din nou „acasă”, mai îngrijiți și mai protejați decât înainte, alături de oamenii care îi îndrăgesc.
-
Administrațieacum 2 zilePrimăria Brașov și Ordinul Arhitecților: Soluții noi pentru traficul și parcările din centrul istoric
-
Administrațieacum 2 zile208 de stații de transport public din Brașov vor fi modernizate prin proiectul R.I.D.E.
-
HealthTalkacum 2 zileSigilarea molarului de 6 ani, gratuită pentru copiii din Brașov. Unde se face și cum se fac programările
-
Politicsacum 2 zilePreședintele Nicușor Dan, la CSM: Anchetarea magistraților corupți este esențială pentru încrederea în justiție
-
Evenimentacum 2 zileDoi tineri din Brașov, reținuți pentru trafic de canabis și cocaină. Au fost arestați preventiv
-
Administrațieacum 2 zileDouă locuri de joacă complet modernizate au fost inaugurate
-
Administrațieacum 2 zilePrimăria Brașov continuă lucrările de modernizare în cartiere: Echipele de intervenție au ajuns în Uzina 2
-
Evenimentacum 2 zileIncendiu fabrică de mobilă Măieruș: Intervenție de urgență ISU


