Administrație
Gara Brașov ar putea fi administrată de municipalitate. Ministrul Transporturilor vrea ca primăriile să preia gările pentru a le moderniza

„Multe gări arată ca după război”. Este declarația făcută de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care vrea să schimbe fața porților de intrare din multe localități ale României. Pentru ca stațiile feroviare să fie modernizate, Grindeanu spune că vrea să transfere gările de la CFR în administrarea autorităților locale care doresc să le preia și să le modernizeze.
„Am semnat în ultimele luni, de când sunt ministrul Transporturilor, vreo 40-50 de protocoale cu autoritățile locale, de descentralizare. Nu e destul. Aceste lucruri nu pot să rămână doar la nivel de CNAIR. Aceste lucruri trebuie să se descentralizeze și la nivel de CFR. Inclusiv în discuțiile de astăzi cu primari, autoritățile locale mi-au spus ce știam de mai multă vreme. Și anume că toată infrastructura CFR, aproape toată, care ține de partea imobiliară, gări, terenuri de pe lângă tronsoanele CFR, ori nu sunt întreținute deloc, ori într-o proporție de 90% arată ca și când și pe aici a trecut războiul. Atunci, acest proces de descentralizare trebuie să continue. Autoritățile locale, dacă au forța, dacă pot, vor primi din partea noastră toate aceste bunuri în administrare, astfel încât lucrurile să intre pe un făgaș normal. Se lucrează în acest moment la Ministerul Transporturilor la cadrul legal care să permită aceste lucruri. E absolut necesar”, a spus ministrul Transporturilor și Infrastructurii, citat de realitatea.net.
CFR nu are bani să întrețină gările din toată țara, iar primarii spun că de cele mai multe ori cetățenii li se plâng lor cu privire la situația deplorabilă în care se află multe stații de tren.
Sorin Grindeanu a mai spus că o altă mare problemă este cea a terenurilor aflate în administrarea CFR: „Acele terenuri adiacente liniilor de cale ferată care încurcă proiectele locale. Toate aceste situaţii vor fi reglementate!”.
Ministrul Sorin Grindeanu a mai explicat că „printr-un contract între autoritatea centrală și locală, aceste tipuri de imobile să treacă în administrarea locală, cu condiția să se păstreze facilitățile de vânzare bilete. Autoritatea locală, care se angajează să modernizeze. Altfel, nu cred că e interesată vreo autoritate să ia clădirea de la CFR, clădirea gării, să bage bani să o renoveze și să se uite la ea. O ia păstrând specificul acestei clădiri”.
Și primăria Brașov a cerut în repetate rânduri autorităților de la București să își dea acordul pentru ca municipalitatea să administreze gările din oraș cu scopul de a le moderniza.
-
Evenimentacum 23 de ore
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Accident cu 6 victime, pe bulevardul Saturn, din Brașov. O mașină și un taxi au fost implicate în evenimentul rutier. Traficul în zonă este blocat și sunt afectate inclusiv autobuzele RATBV
-
Evenimentacum 2 zile
Corupţie în Poliţia Braşov! Percheziţii la Serviciul de Permise şi la două sedii de Poliţie din Braşov. Oamenii legii luau bani pentru a nu-şi face treaba şi pentru a ajuta oamenii să ia permisul auto mai uşor
-
Evenimentacum 2 zile
EXCLUSIV / Un jandarm din Brașov a fost ucis, noaptea trecută, în urma unui scandal în care au fost implicați alți 3 bărbați. Agresorul ar fi încercat să își pună capăt zilelor
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat a murit în cumplitul accident de pe bulevardul Saturn, din Braşov
-
Entertainmentacum 3 zile
Ioan Neculaie şi George Copos, lăsaţi fără carnet de conducere de poliţiştii braşoveni. Ambii într-o singură zi
-
Evenimentacum 2 zile
Detalii din ancheta crimei de la Braşov! Jandarmul ucis sărise în apărarea celui care a fost atacat cu cuţitul
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / O femeie a căzut peste 150 de metri, într-o râpă, când cobora de la cabana Mălăieşti spre Diham, în Munţii Bucegi
Radu
16 aprilie, 2022 at 12:29 pm
Daa si faceti ceva cu studentii
Stai la coada la toate ghiseele pana isi fac ei mocanceala pe tren ,ca ei studenti domne invata in week mai nou
Plimba gratis munte,mare si astia care merg la munca tre sa plateasca