Fapt divers
„Funny gas”, un nou drog printre adolescenții din România, inhalat din baloane. A fost semnalat la petrecerile de pe litoral

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) atenţionează cu privire la apariţia unui nou tipar de consum de substanţe psihoactive în zona de sud a litoralului românesc, fiind vorba de „funny gas”, un sedativ folosit în domeniul medical, în combinaţie cu alte substanţe, în special ca anestezic.
ANA a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că tinerii inhalează protoxid de azot din baloane umflate cu ajutorul unui dispozitiv.
„Astfel, la petrecerile organizate de regulă pe plajă, adolescenţii şi tinerii inhalează protoxid de azot (N2O) din baloanele umflate cu ajutorul unui dispozitiv (sifon) ce are încorporat un cartuş care degajă în interiorul balonului substanţa mai sus menţionată. Protoxidul de azot (N2O) – gazul ilariant, cunoscut şi sub denumirea de „funny gas”, este un sedativ incolor şi inodor şi este folosit în domeniul medical, sub supraveghere medicală, în combinaţie cu alte substanţe, în special ca anestezic, dar şi în domeniul alimentar, la prepararea cremelor de tip frişcă (inhalarea acestei substanţe fiind strict interzisă)”, a anunţat Agenţia Naţională Antidrog.
Printre efectele negative ale acestei substanţe se află: încetinirea timpului de reacţie a corpului uman, transpiraţia excesivă, greaţă, vărsături, ameţeală, oboseală, halucinaţii, distorsiuni de sunet şi pierderi de memorie.
Efectele se amplifică ca urmare a creşterii cantităţii de gaz inhalat sau a inhalării gazului prea rapid şi în combinaţie cu alcoolul.
În cazul în care, după inhalare, semnele şi simptomele sunt cele ale unei reacţii alergice (febră, frisoane, urticarie, respiraţie dificilă), este recomandabilă solicitarea de urgenţă a ajutorului medical, a precizat ANA.
Sursă: Agerpres
-
Socialacum 2 zile
O şagunistă care a obţinut locul 1 la un concurs organizat de NASA în Statele Unite ale Americii are nevoie de ajutor. Vrea să reprezinte România la un congres în Singapore, iar costul deplasări este de peste 3.000 de euro
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Imagini incredibile cu zăpada, din munții Făgăraș. Stratul de omăt măsoară 1,70 de metri, iar riscul de avalanșă este uriaș
-
Evenimentacum 2 zile
Atenţie şoferi! S-a surpat şoseaua pe o suprafaţă de 60 de metri, pe DN 1
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Un autocar înmatriculat în Braşov, plin cu 32 de pasageri, s-a răsturnat pe o şosea din Slovenia. Trei oameni şi-au pierdut viaţa în tragedie
-
Turismacum 2 zile
Braşovul, pe locul trei la nivel naţional la numărul de turişti. Aproape 1,2 milioane de oameni s-au cazat, în 2022, în judeţul nostru
-
Evenimentacum 2 zile
Înşelăciune de peste un milion de lei. O braşoveancă promitea oamenilor că îi ajută să acceseze fonduri europene, le lua banii iar proiectele picau „pe bandă rulantă”
-
Evenimentacum 2 zile
Ministrul Tineretului și Sportului a rămas fără permis de conducere. Eduard Novak a fost prins de radar, pe ocolitoarea Brașovului, cu aproape 150 de kilometri la oră
-
Socialacum 2 zile
Facilitățile pentru pensionarii care merg cu autobuzele RATBV mai așteaptă. Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local