Connect with us
Publicitate

Social

Fundația Conservation Carpathia şi eMAG vor să realizeze cel mai mare Parc Național acoperit de păduri din Europa, în inima Munților Făgăraș

Publicat

pe

Fundația Conservation Carpathia, una dintre cele mai mari organizații de conservare din România și platforma regională de comerț electronic eMAG au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea unui nou Parc Național în Munții Făgăraș, care ar putea deveni cel mai mare și mai emblematic parc național din Europa.

Publicitate

Fundația Conservation Carpathia susține crearea, într-un mod participativ, împreună cu comunitățile locale, a celui mai mare Parc Național acoperit de păduri din Europa, în inima Munților Făgăraș și derulează constant acțiuni pentru realizarea acestui proiect emblematic pentru România. În acest fel, practic suprafața ariilor protejate din România aproape s-ar dubla atingând astfel cerințele de la nivel european conform Pactului Verde adoptat de toate statele membre UE, inclusiv România, în ultimul an. La nivel național până în acest moment au fost desemnate 13 parcuri naționale care acoperă o suprafață de cca. 317 mii de ha.

La rândul său, eMAG și-a propus să își reducă amprenta de carbon a produselor și serviciilor pe întregul lanț de aprovizionare la zero în următorii 10 ani și să genereze o schimbare de paradigmă către o societate sustenabilă prin implicarea în proiecte care militează contra schimbărilor climatice din România. Totodată, compania își dorește să creeze o voce puternică a mediului de afaceri local în domeniul sustenabilității, astfel încât România să se adapteze la noul context european. Protejarea ultimelor zone sălbatice din România este o zonă de interes pentru ambele organizații și, în consecință, eMAG și FCC au decis să-și unească forțele.

“eMAG este una dintre companiile importante din țară și, prin urmare, un partener perfect pentru FCC“, a declarat Christoph Promberger, directorul executiv al fundației. Barbara Promberger, co-director împreună cu soțul său a menționat: “Oportunitățile, pe care acest parteneriat le oferă pentru conservarea naturii din România, sunt unice și pot aduce într-adevăr schimbarea de paradigmă necesară“.

Publicitate

Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG, a adăugat că “experiența și competența FCC reprezintă un atu crucial pentru eMAG în implementarea strategiei sale de asumare a responsabilității sociale și de protejare a naturii românești. Succesul acestui proiect ar aduce beneficii mari economice și de imagine României și comunităților locale“.

eMAG și FCC desfășoară activități comune în domeniul conservării directe a pădurilor și dezvoltă un studiu privind impactul socio-economic al unui Parc Național, propunându-și să contribuie la conștientizarea și educația de mediu și să ofere suport direct pentru comunitățile locale prin atragerea de investiții în economia verde în satele din jurul Munților Făgăraș.

Prin intermediul acestui parteneriat pe termen lung cele două entități își propun să coopteze alături de ele și alte companii românești pentru a crea o mișcare civilă în direcția sustenabilității și conservării naturii.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes