Turism
FOTOREPORTAJ / Gospodarii din Bran s-au pregătit intens pentru „Răvășitul Oilor”. Startul distracției se va da azi

Pentru oamenii care locuiesc în Bran, „Răvășitul Oilor” a devenit cel mai mare eveniment de peste an, care are loc în comună. Pentru că mii de oameni iau parte la festival, gospodarii trebuie să se pregătească intens pentru oaspeți.
Doamna Mioara Todoran are 59 de ani și ne-a deschis ușa casei sale ca să ne arate ce bunătăți a pregătit pentru gurmanzii care vor ajunge la festival. La o astfel de sărbătoare munca este mai ușoară dacă e făcută în straie tradiționale, spune femeia. Tanti Mioara a îmbrăcat un port popular, vechi de peste o sută de ani, pe care l-a moștenit de la bunica ei.
„Poate și câteva săptămâni se muncește pentru a se pregăti toate produsele. Am făcut 1600 de sarmale și mi-a luat cam două zile ca să le fac. Am mai pregătit murături, carne la garniță, avem brânză în coajă de brad, ciperci murate, zacuscă, slănină, pâine de casă, plăcintă. Am făcut și țuică, vișinată, vin. Toate bunătățile astea le-am pregătit pentru oamenii care vor veni la festival”, povestește Mioara Todoran.
De ani buni, evenimentul a căpătat faimă, iar acum turiști din toate colțurile țării, dar și de peste hotare vin la festival. De pe urma lui profită și proprietarii de hoteluri și pensiuni. Gradul de ocupare în Bran este foarte ridicat pentru acest weekend, iar turiștii care vor să ia parte la „Răvășitul Oilor” trebuie să se grăbească să își rezerve o cameră. Aceste cabane de vacanță, cu influențe scandinave, au fost închiriate în urmă cu câteva săptămâni.
„Turiștii au sunat din timp pentru a-și rezerva o cabană în locația noastră, telefonul sună și acum în continuare, dar nu mai avem cabene libere. Prețul unei cabane este de 700 de lei pe noapte și poate găzdui un număr de maximum patru persoane. Ea este organizată în regim open space. Sus este dormitorul cu un pat matrimonial, iar jos zona de living cu bucătărie deschisă, canapea extensibilă și o baie”, a declarat Cornel Mînjină, administratorul complexului turistic.
Festivalul „Răvășitul Oilor” va avea loc pe platoul Inima Reginei, la doar câțiva pași de Castelul Bran. Petrecerea începe astăzi și va ține până duminică.
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / „Miracolul” de la Brașov. Un bărbat, în fotoliu rulant, a fost filmat când s-a ridicat singur din scaunul cu rotile și a început să meargă
-
Fapt diversacum 3 zile
Un şagunist a fost admis la celebra universitate Oxford, la Computer Science. Dominic Satnoianu a creat o platformă pentru elevii care vor să devină mai buni la informatică
-
Economicacum 3 zile
VIDEO / Cum vor arăta șoselele ce vor ocoli Azuga, Bușteni şi Comarnic, în drumul de la Braşov la Bucureşti
-
Evenimentacum 2 zile
O tânără și-a dat în judecată părinții pentru că se opun relației cu un etnic rom. Ce a decis instanța
-
Fapt diversacum 3 zile
FOTO VIRAL / Clădirea stației meteo de la Vârful Omu arată ca o casă din poveşti după 156 de ore de viscol
-
Administrațieacum 2 zile
Direcția pentru Agricultură Brașov: Dacă tăiați nuci fără să aveți autorizație, riscați amenzi usturătoare
-
Evenimentacum 3 zile
Medic de la Spitalul de Copii Braşov, acuzat că a tratat un mic pacient cu indiferenţă. Răspuns către părintele care spunea că cel mic are temperatură: „Dar ce, mă? Tu ai termometru?”
-
Administrațieacum 17 ore
Se fac angajări la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Șase posturi au fost scoase la concurs