Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO / Zi plină pentru Salvamont Zărneşti. Trei persoane salvate de pe munte. Mamă şi fiică, accident cu un ATV

Publicat

pe

Publicitate

Salvamontiştii din Zărneşti anunţă, duminică după-amiază, că au avut o zi plină, intervenind la două accidente în cadrul cărora au fost salvate trei victime. O persoană a suferit o hemoragie, iar două femei – mamă şi fiică – s-au accidentat cu un ATV.

”Duminică -16 iunie 2024,o zi plină pentru Serviciul Public Local Salvamont Zărneşti. Un prim caz a fost descoperit de un aspirant al echipei noastre. O persoană în vârstă de 50 de ani, în timp ce se afla pe un traseu din Parcul National Piatra Craiului, s-a confruntat cu o situaţie delicată, din cauza unei hemoragii provocate de ruperea unei vene varicoase, sângerarea neputând fi oprită”, au transmis, duminică, salvamontiştii din Zărneşti.

Aceştia anunţă că aspirantul care a găsit victima i-a acrotdat primul ajutor până la sosirea colegilor săi.

”Intervenţia la cel de al doilea caz, a fost în Poiana Mărului, unde un accident de ATV s-a soldat cu rănirea gravă a celor două persoane implicate (mamă şi fiică). Sperăm ca în ambele cazuri, victimele să aibă o recuperare cât mai rapidă şi uşoară”, au mai transmis salvamontiştii.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes