FOTO – VIDEO / Vâltorile şi daracul din zona Făgăraşului, o istorie de peste 150 de ani

Dacă facem un arc peste timp, undeva în secolul  al XVI-lea, găsim în  târgul Făgăraşului  tot felul de ateliere şi magazine ale meşteşugarilor locali. Erau breslele făgărăşene care îşi aveau meseriaşi din toată Ţara Făgăraşului. Timp de două veacuri, breslele, adunate în jurul Cetăţii, s-au dezvoltat punându-şi amprenta în multe din domeniile de activitate, urme ale existenţei lor fiind străzile ce le poartă numele: Tăbăcari, Pălărieri, Olari, Cizmari, etc.

La 1872, când s-a legiferat dreptului liberei practici a meseriilor, breslele au fost desfiinţate prin lege, în locul lor fiind înfiinţate asociaţii industriale profesionale. Totuşi, puţinele inovaţii liberale nu au fãcut decât sã pãstreze în linii mari vechile ierarhii. Astfel că găsim rămăşiţe ale breslelor într-un tablou general al meşterilor-patroni pe anul 1935, publicat de Alexandru Bãrbat. „24 tãbãcari, toţi români, 73 de cismari şi pantofari din care 33 români, 11 saşi, 28 unguri şi un evreu, 3 tãlpari din care un român şi doi saşi, 2 curelari unguri, 10 cojocari din care 2 români şi 5 unguri, 2 blãnari, din care unul român şi celãlalt ungur, 6 pãlãrieri saşi, 7 lemnari din care doi români şi 5 unguri, 12 rotari din care 5 români, 3 saşi şi 4 unguri, 7 dogari români, 13 fierari din care 5 români, 1 sas, şi 7 unguri, 21 de croitori din care 13 români, 2 saşi, 4 unguri şi 2 evrei, un funar ungur şi 9 mãcelari din care unul român şi restul saşi.

În privinţa fabricilor destinate meşteşugurilor de mai sus, pentru perioada 1918-1945 întâlnim câteva destul de puternice: pantofãria J Welther, croitoria ,,Ioan Pãiş, fabrica de pãlãrii Gh Ghimbãşanu and co. , cojocãria şi blãnãria ,,Arnold Reiss”, lãcãtuşeria ,,Gheorghe Vlad”, curelãria M Preuss ş. a”, arată un material publicat de Monitorul de Făgăraș.

Meşteşuguri păstrate de la vechile bresle făgărăşene

Astfel de meşteşugari, urmaşi ai breslarilor, mai găsim în unele sate făgărăşene, chiar dacă activitatea acestora este cu mult redusă faţă de a  străbunilor lor. Ne-am oprit în satul scritorului Octavian Paler, Lisa. Chiar la intrare, un indicator ne îndrumă spre un muzeu al unei familii de localnici. După nici 200 m de la drumul principal, ca-ntr-o poieniţă, ţi se înfăţişează o frumoasă gospodărie.

Proprietarii lucrează de zor în curte, iar zgomotul uneltelor lasă se se întrevadă preocuparea lor zilnică. Înaintând pe proprietate te surprind ghivecele cu begonii de diferte culori, aşezate ca-ntr-o expoziţie. Angelica Lungociu, cu faţa-i senină şi zâmbitoare ne invită să vizităm ,,muzeul” familiei. De cum intrăm parcă suntem „aruncaţi” în urmă cu 2 secole. Un atelier al vechilor breslaşi făgărăşeni, unde materia primă, lâna tunsă de pe oi, este transformată în produs finit, ca apoi să fie expusă la vânzare, precum era în trecut în târgul vechi al Făgăraşului.

Vâltorile şI apa de râu

În spatele proprietăţii familiei, curge nestăvilit râul Lisa, de fapt o deviaţie a văii făcută de bunicul Angelicăi Lungociu, un anume Toma Greavu. Apa este canalizată prin intermediul unor  angrenaje din lemn pentru a spăla lâna şi ţesăturile din lână, straie, cuverturi, costume populare, covoare, etc. Sunt amenajate aşa numitele vâltori, nişte cuve din lemn în care apa de râu, în cădere, crează vârtejuri care angrenează obiectele introduse la spălat.

Procedeul pare simplu, dar pentru realizarea lui se folosesc tehnici foarte vechi pe care doar un bun meseriaş le poate aplica.  Este secretul familiei Greavu păstrat din străbuni. „Au încercat şi alţii să facă vâltori, dar n-au reuşit” explică Angelica Lungociu, urmaşă a vechilor meseriaşi din familia Greavu. Privind vâltorile par a fi maşinile de spălat din ziua de astăzi, cu deosebirea că acestea spală materialele fără detergenţi, cu apă de munte, prin căderea şi forţa apei. Angelica Lungociu ne face şi o probă, spălând cuverturile primite cu acest scop de la o clientă de prin Baia Mare. Deşi ţesătura are diferite culori, după spălare în vâltoare, nuanţele sunt mult mai vii, iar ţesătura mai strânsă şi ordonată. ,,Cam o jumătate de oră durează spălatul după care se pun la uscat la soare. Avem comenzi, dar mult mai puţine faţă de anii trecuţi” a spus Angelica Lungociu. Ne imaginăm ce forfotă ar fi fost aici în urmă cu peste 150 de ani. Săteni preocupaţi, îmbrăcaţi în straie populare, harnici, cu vorba lor sinceră în limbajul vremii.

Monitorul de Făgăraş: Vâltorile de la Lisa

Articolul integral, precum mai multe fotografii şi imagini pe Monitorul de Făgăraș AICI.

Sursa foto şi video şi text: Monitorul de Făgăraş