Eveniment
FOTO – VIDEO / Tragedie în două familii din Braşov. O tânără de 19 ani şi un băiat de 22 de ani şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident petrecut la Sibiu

O fată de 19 ani şi un tânăr de 22 de ani au murit şi alţi doi tineri au fost grav răniţi, într-un accident rutier produs, în noaptea de luni spre marţi, în municipiul Sibiu. Toate victimele sunt din Braşov.
Mai multe echipaje medicale şi de poliţie au intervenit la fața locului, relatează stirileprotv.ro.
„Din primele cercetări efectuate, se pare că şoferul unui autoturism a pierdut controlul maşinii şi a intrat în coliziune cu un autotren (TIR) parcat pe marginea părţii carosabile”, a transmis IPJ Sibiu.
În accident au fost implicate patru persoane, iar două au fost declarate decedate.
Este vorba despre o tânără de 19 ani şi despre un tânăr de 22 de ani. Celelalte două persoane au ajuns la spital în stare gravă. Este vorba despre doi tineri, de 20 şi 22 de ani.
Pompierii militari au intervenit şi pentru stingerea incendiului izbucnit la compartimentul motor al autoturismului în urma impactului.
Cel aflat la volan, prieten cu ei, ar fi vrut să le arate puterea mașinii, dar s-a înfipt în spatele unui TIR parcat.
Un alt tânăr, aflat și el în mașină, este în comă la spital. Șoferul e rănit, dar medicii spun că va scăpa cu viață. Cei patru sunt prieteni, toți din județul Brașov.
În mașina făcută zob se aflau patru prieteni – trei băieți și o fată, toți din Brașov, dar studenți la facultăţi din Sibiu. Cel de la volan ar fi avut ideea fatidică să testeze puterea mașinii.
Scapăt de sub control, bolidul a lovit scuarul din mijlocul șoselei și un semn de circulație, după care a intrat sub remorca unui TIR parcat. Alertați, mai mulți prieteni de-ai lor au venit la locul accidentului.
„Doi dintre băieți sunt la facultate în Sibiu, unul la Drept și unul la Litere. Trebuia miercuri să plecăm acasă. Ne-am trezit cu telefoane de la toate cunoștințele din Brașov, cu niște poze”, a spus un cunoscut al victimelor.
„Cunoșteau mașina. Era o mașină ce o avea de doi ani, nu știu ce s-a putut întâmpla. Chiar nu-mi explic. Pentru mine e un șoc absolut”, a spus un alt prieten al victimelor.
Când au ajuns echipajele de intervenție, pasagerul din dreapta era încarcerat. În ciuda eforturilor medicilor a murit la scurt timp după impact. Avea 22 de ani.
În drum spre spital a murit și fata de 19 ani, care stătea în spatele lui. Un alt tânăr de 22 de ani, și el pasager, a ajuns în comă la spital. Șoferul de 20 de ani a scăpat cu câteva traumatisme.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului am stabilit că, pe codul vitezei excesive, conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un ansamblu TIR care se afla oprit pe partea carosabilă”, a transmis Ana Maria Popa, Poliția Rutieră Sibiu.
Cel aflat la volan este acum cercetat penal. Drumul pe care s-a produs accidentul este unul preferat de șoferii teribiliști, care-și testează acolo deseori mașinile. Asta deși autoritătile au montat în zonă limitatoare de viteză, tocmai pentru a descuraja această practică.
Doi tineri, șoferul și pasagerul stânga-spate al autoturismului, au fost duși de urgență la Spitalul Județean Sibiu, pentru a primi îngrijiri medicale. Ambii se aflau în comă în momentul în care au fost găsiți la fața locului. Șoferul în vârstă de 20 de ani a fost rănit foarte grav, în timp ce starea pasagerului era ceva mai bună, însă tot gravă. „Pacientul de 20 de ani este în stare critică, după ce a suferit un stop cardio-respirator resuscitat și multiple traumatisme severe. Este internat în Secția Clinică ATI, intubat, sub supraveghere și tratament”, spun reprezentanții SCJU Sibiu, potrivit oradesibiu.ro.
Cât despre pasagerul de 19 ani, starea lui este ceva mai bună. „A primit îngrijiri medicale în UPU și ulterior a fost internat în cadrul secției Clinice Neurochirurgie, care urmare a unor fracturi la nivelul coloanei. Este stabil, conștient și urmează a fi efectuate consulturi de specialitate și investigații paraclinice în vederea reevaluării sale medicale”, mai spun medicii de la Spitalul Județean Sibiu.
sursa foto video: turnulsfatului.ro
-
Evenimentacum 3 zile
Corupţie în Poliţia Braşov. Percheziţi la 6 oameni ai legii şi două sedii de Poliţie
-
Fapt diversacum 3 zile
Ce taxă plateau pe vremuri negustorii la târgul din Piața Sfatului?
-
Economicacum 3 zile
FOTO / Compania care ridică Sală Polivalentă din Braşov: „Utilajele și muncitorii noștri continuă munca pentru ca românii să aibă parte de cea mai modernă sală polivalentă”
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Grav accident pe DN 13, la Măieruş. Şapte victime după ce o maşină s-a izbit de un cap de pod
-
Evenimentacum 3 zile
Trei tineri, reţinut după ce au dat mai multe spargeri la Şinca. Escaladau gardul caselor şi furau bani şi bijuterii
-
Socialacum 2 zile
Motivarea instanţei pentru medicul braşovean Sorin Baloş, care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Judecătorii vorbesc despre „flagelul mitei”
-
Culturalacum 3 zile
Se ştie întreg line-up-ul de la Massif Festival. Morten, DJ-ul care a creat stilul Future Rave, împreună cu David Guetta vin în Poiana Braşov. Preţul biletelor
-
Socialacum 24 de ore
O şagunistă care a obţinut locul 1 la un concurs organizat de NASA în Statele Unite ale Americii are nevoie de ajutor. Vrea să reprezinte România la un congres în Singapore, iar costul deplasări este de peste 3.000 de euro