Administrație
FOTO – VIDEO / Reprezentanţii ONU laudă braşovenii pentru modul cum s-au organizat şi sprijină refugiaţii ucraineni

Reprezentantul Biroului Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi la Bucureşti, Cristina Bunea, a efectuat, vineri, o vizită la Braşov pentru a evalua modul în care este gestionată situaţia refugiaţilor din Ucraina, pentru a face o analiză cu privire la intenţiile cetăţenilor ucraineni ajunşi la Braşov cu privire la stabilirea, pentru o perioadă de timp, în acest oraş, dar şi ca să verifice modul în care drepturile refugiaţilor, conform documentelor internaţionale, sunt respectate.
În cadrul vizitei, reprezentantul ONU a vizitat centrul pentru refugiaţii ucraineni de la CATTIA, a avut o discuţie cu reprezentanţii autorităţilor publice – Primăria Braşov, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Direcţia de Asistenţă Socială şi ai Centrului de Integrare pentru Migranţi Braşov.
Discuţiile au vizat modul în care autorităţile reuşesc să asigure cazarea, hrana şi care sunt soluţiile pe care le aplică pentru integrarea refugiaţilor, având în vedere că în acest moment s-a trecut la etapa a doua de gestionare, cea de integrare în comunitate a acestora, se arată într-o informare transmisă de Primăria Braşov.
„Din punctul de vedere al protecţiei refugiaţilor, de care UNHCR este responsabil la nivel global, este o iniţiativă extraordinară. Le suntem foarte recunoscători autorităţilor locale, ONG- urilor şi braşovenilor pentru solidaritatea de care au dat dovadă, pentru felul în care s-au organizat şi, sigur, asta vine ca răspuns la tot ceea ce s-a întâmplat la nivel central. Vin din partea de nord, de la frontieră, şi sunt foarte mândră să spun că România a făcut eforturi extraordinare pentru a răspunde eficient, imediat, la standardele pe care le promovează Naţiunile Unite, în contextul a ceea ce s-a întâmplat în Ucraina. Este într-adevăr o criză extrem de importantă, se întâmplă în Europa, se întâmplă la frontierele României. Este regretabil că, în anul 2022, avem chiar peste 4 milioane de ucrainieni care au fost forţaţi să îşi părăsească casele – pentru că în afară de refugiaţii din afara graniţelor Ucrainei, avem şi persoane deplasate intern care se află încă în Ucraina şi pe care UNHCR le asistă în Ucraina. Sperăm ca diplomaţia şi toate eforturile de pace care se fac să dea rezultate şi, în curând, să vorbim despre o schimbare a situaţiei în Ucraina”, a declarat Cristina Bunea, ofiţer de protecţie în cadrul UNHCR.
Aceasta a subliniat modul exemplar în care a fost organizat centrul de la CATTIA Braşov.
„Pentru mine, în mod deosebit, să fiu la Braşov este foarte special pentru că sunt braşoveancă şi mă bucur să văd că oraşul meu natal a răspuns atât de bine şi într-un mod atât de uman la criza refugiaţilor, (…) sper ca acesta să fie doar începutul pentru ca Braşovul să fie un model de ajutor pentru refugiaţi”, a spus oficialul ONU.

Brașovul, exemplu pentru modul în care s-a organizat comunitatea pentru a-i sprijini pe refugiați
-
Evenimentacum 2 zile
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Turismacum o zi
Destinația turistică numărul 1 a României în 2023 se află în judeţul Braşov. A fost votată de jurnaliştii din Clubului Presei de Turism
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO / Fenomen impresionant! Munţii Făgăraş vizibili de la sute de kilometri, din judeţul Cluj
-
Administrațieacum 8 ore
Trei pavilioane ale Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov intră în patrimoniul Consiliului Județean Braşov
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Meniu complet, în valoare de 17 lei, la cantina școlară. Ce mănâncă elevii unor unități de învățământ din Brașov la masa de prânz
-
Administrațieacum o zi
Catacombele Braşovului, de După Ziduri, vor fi redeschise pentru public
-
Evenimentacum o zi
Accident rutier la ieșirea din Făgăraș: două victime după ce o autoutilitară s-a răsturnat
-
Fapt diversacum 2 zile
Braşovenii vor putea „adopta” un animal de la grădina zoologică. Cu 10 euro, se scrie numele pe un panou de la intrarea în Zoo, pentru 2.500 de euro poți vedea live, de acasă, ce face animalul