Connect with us
Publicitate

Administrație

FOTO – VIDEO / Primăria promite că într-un an baza sportivă de la fostul Stadion Carpaţi va putea fi folosită. Cum va arata noul stadion

Publicat

pe

Primarul Allen Coliban a verificat astăzi stadiul lucrărilor de construire a viitoarei baze sportive de pe strada Zizinului, în locul fostului stadion Carpați, și a avut discuții cu reprezentantul constructorului cu privire la prioritizarea anumitor lucrări, astfel încât o parte din infrastructura sportivă de aici să poată fi utilizată din acest an.

Publicitate

„Am venit astăzi în inspecție la Baza Sportivă Carpați, de pe strada Zizinului, pentru a vedea stadiul lucrărilor. Ordinul de începere a fost semnat în 7 martie anul acesta, iar durata totală prevăzută în contract este de 18 luni. Este o bază sportivă de care Brașovul are nevoie, care vine să completeze partea de infrastructură sportivă cu câteva elemente care lipsesc la ora actuală municipiului nostru. În primul rând, mă refer la pista de alergare de 400 de metri, o pistă omologată, de patru culoare, dar și la stadionul cu suprafață de joc sintetică, un stadion la dimensiuni oficiale. Partea de suprafață de joc o dezvoltăm împreună cu Federația Română de Fotbal și avem nevoie de astfel de terenuri în Brașov, mai ales dat fiind interesul și volumul de practicanți la nivel de copii și juniori, dar și de o sală sportivă complet utilată, o sală de sport care, de asemenea, cu întreaga bază, va avea principal beneficiar liceul sportiv, iar în afara programului didactic, va fi folosită și de către cluburi din Brașov, de către practicanți de sport brașoveni. Prin urmare, baza Carpați va fi cea mai modernă bază din Brașov și complet utilată pentru practicarea multor sporturi. Este un proiect care sperăm să fie gata înainte de termenul de 18 luni care se va împlini la începutul lunii septembrie anul viitor și am avut discuții cu constructorii în acest sens. Anul acesta încercăm să finalizăm suprafața de joc pentru fotbal – deci partea de gazon sintetic împreună cu Federația Română de Fotbal –  astfel încât încă din această toamnă micii fotbaliști să poată să folosească acest teren”, a precizat primarul Allen Coliban.

Până în prezent au fost executate lucrări la fundațiile sălii de sport, fundațiile pentru stâlpii de iluminat, primul tronson al tribunei și a fost montată armătura pentru stâlpii de la primul nivel al sălii de sport.

,,La momentul de față se efectuează lucrări la sala de sport. Am finalizat fundațiile în proporție de 80%, am decopertat terenul ce ține de pista de atletism și terenul de sport, am executat și vom lucra în continuare la fundațiile pentru partea de tribune. În perioada următoare vom începe lucrările de instalații exterioare, electrice, sanitare, pluviale, canalizare”, a explicat Adrian Năstase, director tehnic Romconstruct Group.

Publicitate

În perioada următoare se vor turna fundațiile gradenelor – tronsonul 2, stâlpii de beton pentru sala de sport; vor fi confecționate grinzile și va fi turnată placa de beton pentru sala sport.  Urmează confecționarea structurii metalice petnru gradene, executarea colectorului pentru  canalizare și montarea cablurilor electrice de alimentare pentru stâlpii instalației de nocturnă.

În urma discuțiilor dintre primar și constructor, vor crește în intensitate lucrările pentru pregătirea terenului de fotbal, a pistei de atletism și a nocturnei, astfel încât cel puțin o parte dintre copiii și tinerii brașoveni să aibă la dispoziție infrastructura necesară pregătirii și desfășurării competițiilor sportive încă din acest an.

Complexul sportiv Carpați - cea mai  modernă bază sportivă a Brașovului

Complexul sportiv Carpați - cea mai modernă bază sportivă a Brașovului

Descrierea investiției

  • Teren de fotbal (gazon sintetic), derulat în parteneriat cu Federația Română de Fotbal
  • Dimensiuni: 105 x 68 m.
  • Suprafață: 7140 mp.
  • Suprafața de joc: gazon sintetic
  • Soluția tehnică prezentată a fost aplicată în mai multe proiecte din România pe sol lutos și mlăștinos, fără a exista probleme în decursul anilor. Cel mai vechi proiect de acest tip, construit în urmă cu 9 ani, este terenul sintetic din Complexul Sportiv Steaua.

Instalație iluminat tip nocturnă pentru terenul de fotbal

Publicitate

Conform Regulamentului UEFA privind infrastructura stadioanelor, în ceea ce privește  stadioanele din categoria 2 (cu o capacitate între 200 şi 1500 de locuri) este necesară asigurarea unei instalații de iluminat a terenului pentru disputarea meciurilor în nocturnă (în plus, instalația este necesară pentru a permite meciurile televizate).

Pentru iluminarea terenului de fotbal se vor monta patru stâlpi de 30 de metri, câte unul în fiecare colț al terenului, pe care vor fi amplasate instalațiile de iluminat.

Pistă de atletism cu 4 culoare (suprafață tip tartan)

Pentru a fi omologată pentru competiții oficiale, pista de alergare trebuie să fie de minim 400 m lungime, cu 4-8 culoare de alergare. Pistele pentru alergare de viteză trebuie să aibă 100 m lungime, respectiv 110 m la garduri. În situația realizării unei piste de alergare de dimensiuni oficiale, aceasta poate fi utilizată atât pentru proba de alergare de viteză, cât și în probele de alergare cu garduri.

Parametri proiectați:

  • Număr culoare de alergare: 4;
  • Lățime culoar alergare: 1,27 m;
  • Lungime culoar interior: 400,00 m.

Tartanul este suprafaţa ideală pentru execuţia pistelor de atletism. Acesta este o mixtură de răşină poliuretanică şi granule din cauciuc, cu elasticitate mare şi cu o înaltă rezistenţă la intemperii, radiaţii UV, ape meteorice, frecare cu pantofii sport, etc. Tartanul nu se deformează, nu îşi schimbă culoarea, ci îşi menţine proprietăţile indiferent de condiţii.

Publicitate

Este un produs ecologic datorită materialului de înaltă calitate din care este realizat, precum şi a tehnologiei de fabricare, care respectă reglementările şi standardele tehnice în vigoare.
Tartanul ajută sportivii în eforturile lor de a atinge performanţe de top şi reduce riscurile de vătămare în cazul unei căzături. Pistele de alergare din tartan sunt extrem de durabile şi rezistente la intemperii.

Prin utilizarea acestui material, funcţionalitatea pistei de alergare este menţinută pe parcursul câtorva decenii, iar sistemul poate fi instalat şi utilizat în toate climatele. Este permeabil la apă, rezistent la radiaţiile UV, dovedindu-se suprafeţe durabile pe tot parcursul anului. Pistele de alergare din tartan îndeplinesc şi corespund tuturor standardelor europene impuse.

Tribuna

Tribuna va fi amplasată pe latura de nord a terenului de fotbal, va avea dimensiunile în plan 5.7 x 95 m și o capacitate de 500 de locuri.

Din punct de vedere constructiv tribuna va avea infrastructura realizată din fundații din beton armat. Suprastructura va fi realizată din confecții metalice.

Publicitate

Sală de sport

Sala de sport va fi compusă din două corpuri de clădire alipite structural – hala sălii de sport, cu o suprafață de joc de 20×44 metri, cu pardoseală de lemn, și corpul anexă, realizat pe lungimea sălii, cu o lățime de 6 m și parțial extins pe lățimea sălii.

Sala de Sport este prevăzută cu 184 de locuri, dintre care: 138 de locuri pentru public, pe 3 gradene, 6 locuri pentru oficiali, 28 de locuri pentru jucători și 12 pentru rezerve și antrenori. La acestea se adaugă un vestiar pentru antrenori și un depozit de materiale sportive.

Clădirea anexă este prevăzută la parter și are 4 vestiare pentru sportivi, 4 vestiare pentru antrenori, un vestiar pentru arbitri și un vestiar pentru personalul sălii, o sală de ședințe, un birou pentru oficiali, două grupuri sanitare, garaj, centrală termică. La etaj vor fi amenajate o sală de mese, două grupuri sanitare, 4 birouri și o magazie.

În sala de sport va fi montată o instalaţie de detecţie şi alarmare la incendiu.

Publicitate

Detalii contract

  • Construire stadion, pista atletism, tribună și sală de sport –   str. Zizinului nr.119
  • Constructor: S.C. Romconstruct Group SRL Ploiești
  • Ordinul de începere a lucrărilor 07.03.2022;
  • Termen de execuție = 18 luni de la darea ordinului de începere, respectiv – 07.09.2023;
  • Valoare cu TVA = 33 409 719,81 lei, cu TVA
  • Finanțare: buget local.
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes