Connect with us
Publicitate

Sport

FOTO – VIDEO / Performanţă unică pentru doi tineri dansatori braşoveni. Lorena şi Adrian sunt campioni naţionali la Bachata, la doar câteva luni de când practică acest stil de dans

Publicat

pe

Doi tineri braşoveni sunt noii campioni naţionali la dans, în proba de Bachata,. Lorena şi Adrian Osmache au reuşit să cucerească trofeul de campioni chiar dacă practică acest stil de dans de mai puţin de jumătate de an. Este pentru prima dată când dansatori de la Braşov cuceresc un titlu atât de important.  

Publicitate

Lorena şi Adrian Osmache au participat la categoria adulţi, 19-35 ani, acolo unde nu au avut rival, asta chiar dacă în competiţie nu participat aproximativ 300 de sportivi.

Cu toate că au o experienţă de 15 ani în lumea dansului sportiv, acest titlu este o realizare extrem de mare pentru ei, ţinând cont de faptul că practică Bachata doar din luna mai a acestui an.

Ce înseamnă pentru voi acest titlu? V-a luat prin surprindere faptul că aţi fost primii?

Publicitate

Înseamnă foarte mult psihic și emoțional pentru noi, am rămas oarecum surprinși în condițiile în care venim după o pauză competițională de 7 ani. Însă toată perioada de pregătire pentru asta am muncit. Am avut ca scop sa venim cu o cupa acasă, la Brasov. Orice rezultat de acest fel reușește emoțional sa te surprindă, chiar dacă eram pregătiţi să prindem podiumul. Acest rezultat ne va ajuta pe viitor, pentru ca știm că ceea facem place publicului, am căpătat încredere și mai mare, care în sport. Contează foarte mult și de aici știm ca putem să dezvoltam mult mai bine această pasiune. Și ca sa facem o gluma, vizavi de întrebarea dacă o fost o surpriză pentru noi, am spune că am fost o surpriză pentru ca am venit după o lungă perioadă de pauză competițională și suntem o pereche complet nouă pentru acest stil de dans.

A fost o luptă grea, au fost concurenţi puternici în competiţie?

Lupta a fost grea în special pentru ca noi, dansăm Bachata de puțin timp. Ceea ce am încercat să facem a fost să ne întrecem pe noi în primul rand și sa dăm tot ce avem noi mai bun. Toată lumea a fost bine pregătită, toți concurenții s-au străduit, mai ales că la acest tip de competiție vin cei mai buni dintre cei mai buni. Trebuie sa menționăm că România are sportivi buni și în acest domeniu. De exemplu la solo băieti salsa îl avem pe Radu Manole care este campion mondial.

Cât de multă muncă este în spatele unei asemenea performanţe? Ce sacrificii presumune?

Este foarte multă muncă și necesită câteva ore de lucru zilnic. Ca în orice sport, nu ai nicio șansă dacă nu te antrenezi foarte mult. Cu siguranță că cei peste 10 ani de dans sportiv şi-au spus cuvântul, însă având în vedere că noi am avut o mică pauză de la competiţii, dat fiind faptul ca am devenit părinti, munca noastră a fost dubla. Nu a fost ușor să revenim la forma noastră fizică de dinainte de a avea copii. Sacrificii nu aş spune că există. Bineînțeles că timpul este limitat și că trebuie organizat foarte bine, astfel încât să le poți face pe toate: business, familie, antrenamente. Și la noi ziua are tot 24 de ore, aşa că a trebuit să ne stabilim niște priorități și să tăiem de pe listă lucrurile mai puțin importante, cum ar fi de exemplu ieșirile în oraș…însă nu le numim sacrificii.

Publicitate

Pe lângă ringul de dans care îi uneşte, Lorena şi Adrian formează împreună şi o familie frumoasă şi fericită. Sunt parinti a doi băieţi năzdrăvani şi plini de energie.

Cei doi spun că parcursul bun pe care l-au avut de-a lungul timpului s-a datorat şi faptului că au reuşit să îmbine munca, pasiunea şi plăcerea foarte bine. Pentru ei este foarte important ca orice lucru îl fac, să îl facă din plăcere şi sunt siguri că acele rezultatele bune vor veni.

De cât timp faceţi un cluplu în dans? Voi sunteţi un cuplu şi în afara ringului de dans, vă ajută asta în carieră, faptul că vă cunoaşteţi atât de bine?

Suntem parteneri de dans de tot atâta timp de cât formăm și un cuplu, adică de 13 ani. Practic ne-am cunoscut în sala de dans. Acum, după 13 ani ne cunoaștem foarte bine și știm exact cum să lucrăm împreună ca să fim eficienți, însă nu a fost ușor să ajungem la acest gen de maturitate. În contextul competiției și al antrenamentelor pentru sportul de performanţă apar frustrări pe care dacă nu știi cum sa le gestionezi, pot strica tot ce ai clădit. Din fericire am avut antrenori și psihologi care ne-au ghidat foarte bine din acest punct de vedere, iar acum, după 13 ani de dansat împreună, și doi copii, ne este foarte ușor să facem asta împreună și cu siguranță este un factor care ne ajută.

Cei doi vor să creeze o comunitate cât mai mare de dansatori în Brasov şi spun ca nu se vor opri cu dansurile aici. Au un club de dans, Fabrica de Dans Braşov, unde pregătesc numeroase perechi de copii pentru competiţiile naţionale, dar au şi grupuri de adulţi care îşi doresc să se simtă bine la cursuri pline de energie bună şi distractie.

Pentru cei care nu sunt atât de familiarizaţi cu dansul, ce presupune Bachata? Cât de complex este acest stil de dans, în mare cam care sunt mişcările şi ce are special acest dans?

Publicitate

Bachata este un dans care vine din Republica Dominicană, unde oamenii o dansau pe pământ, în tălpile goale, energici și se simțeau foarte bine. Stilul de bachata de care ne-am îndrăgostit este bachata sensual. Acest stil este derivat din bachata, mai modern ca stil de dans, însă este mult mai aproape de partener, mai sensual după nume, este de preferat să se practice alături de o persoană dragă. Se bazează pe o conexiune puternică între parteneri și este de preferat să se practice de persoane cu nivel mediu de pregătire în dans, sau care au mai dansat. De altfel la cursurile noastre de dans pregătim orice stil de dans, inclusiv cele introductive acestui stil preferat de noi. Printre ele enumeram bachata, salsa, chacha, rumba, jive, passodoble, bossanova, zouk, kizomba, vals lent, vals vienez, QuickStep, tango, slow fox si altele…atât pentru începători cât şi pentru avansați, atât pentru copii, cât si pentru adulti, atât pentru social cât si pentru performanță.

Campionatul National de Salsa, Bachata, Carribean show a avut loc în acest weekend, la Sala Sporturilor din Pitesti.

 

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes