Connect with us
Publicitate

Administrație

FOTO – VIDEO / Braşovul va avea o nouă grădiniţă şi o creşă în apropierea cartierului nou din Tractorul. Vor fi 310 locuri. Primăria a pregătit terenul pentru ca CNI să facă investiţia

Publicat

pe

Primăria a finalizat lucrările de demolare a construcțiilor de pe fostul depou de tramvaie, astfel că mâine se poate face predarea terenului către Compania Națională de Investiții. Aici se va construi o creșă medie, de 70 de locuri, pentru care municipalitatea a obținut finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. O altă parte a terenului va fi utilizată pentru construirea unei grădinițe de 240 de locuri, proiect aflat în fază de aprobare a studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici.

Primarul a verificat astăzi terenul care va fi predat către CNI, pentru a se asigura că această etapă se va derula în cel mai scurt timp, astfel încât demararea lucrărilor de construire a creșei să înceapă din acest an.

„Dragi brașoveni, am terminat lucrările de pregătire a terenului pentru noul campus educațional pentru învățământ preșcolar. Este primul astfel de campus pe care îl construiește Brașovul în ultimii 30 de ani. Vom avea o grădiniță de 240 de locuri și o creșă de 70 de locuri. Pentru creșă, reprezentanții C.N.I. vor veni mâine la Brașov să preia amplasamentul. Avem deja finanțarea aprobată, deci vom începe din acest an lucrările de construire. Pentru grădiniță, suntem în faza în care contractăm proiectul tehnic, avem studii de fezabilitate în ultima fază de obținere avize, deci sperăm ca până la finalul acestui an să finalizăm și proiectul tehnic, astfel încât anul viitor să începem construirea. Este un campus de care cartierul Tractorul are foarte mare nevoie, sunt foarte multe familii tinere în acest cartier cu dezvoltare accelerată care nu au unde să îi ducă pe cei mici la creșă și la grădiniță. Avem acum această infrastructură, avem un campus, primul în ultimii 30 de ani, pe care primăria îl dezvoltă de la zero”, a precizat primarul Allen Coliban.

Conform primarului, față de evaluarea inițială, municipalitatea a reușit să realizeze aceste lucrări la un cost mai mic cu 70%. Astfel, în loc de 3,85 milioane de lei, a plătit doar 1,6 milioane de lei, iar economia la bugetul local fost de aproximativ 2,68 milioane de lei.

Publicitate

Creșă de 70 de locuri, str. Ioan Socec

Creșa este un proiect tip al CNI, cu o capacitate de 7 grupe, cu un singur nivel (parter) și cu o suprafață construită de 1.765,82 m.p.

Conform contractului de finanțare, valoarea eligibilă a investiției este 13.983.421,80 lei fără TVA, finanțare nerambursabilă 100%, și include toate categoriile de cheltuieli necesare dării în folosință a acestei creșe, respectiv:

  • lucrări pentru amenajarea terenului, lucrări de demolare pentru eliberarea terenului. Acestea se vor deconta din valoarea lucrărilor realizate pe lotul de teren aferent creșei;
  • lucrări de construire și dotare a obiectivului de investiții;
  • proiectare și asistență tehnică;
  • asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții;
  • alte cheltuieli (cote, taxe, avize, cheltuieli diverse și neprevăzute, organizare șantier).

Grădiniță cu 240 de locuri

Grădinița proiectată va avea trei niveluri, demisol parțial, parter și etaj, cu 12 săli de clasă, grupuri sanitare, bucătărie și loc pentru servit masa, cabinet medical, izolator, anexe pentru depozitare materiale didactice. La acestea se adaugă amenajările exterioare, care vor include un teren de sport și un loc de joacă. Valoarea estimată a lucrărilor este de 12,6 milioane de lei. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, se va lansa procedura de achiziție pentru realizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor.

Municipalitatea a pregătit terenul pentru primul campus preșcolar construit după 1989 în Brașov
play-sharp-fill

Municipalitatea a pregătit terenul pentru primul campus preșcolar construit după 1989 în Brașov

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes