Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO – VIDEO / Accident cu 6 victime, pe bulevardul Saturn, din Brașov. O mașină și un taxi au fost implicate în evenimentul rutier. Traficul în zonă este blocat și sunt afectate inclusiv autobuzele RATBV

Publicat

pe

Un grav accident de circulație s-a petrecut, în urmă cu puțin timp, pe bulevardul Saturn, din Brașov. Șase persoane, care se aflau în două mașini, au fost rănite, iar două dintre victime au rămas încarcerate. Una dintre ele este în stop cardio respirator, iar cadrele medicale îi aplică manevre de resuscitare. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un taxi.

Publicitate

La fața locului au fost trimise două echipaje SMURD, două ambulanțe SAJ, un echipaj de descarcerare, unul cu apă și spumă, dar și mai multe echipaje de poliție.

„La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere, care au stabilit până la acest moment că, în accident au fost implicate două autovehicule, care s-au colizionat în condiții ce urmează a fi lămurite. Primele date indică existența a șase victime, la acest moment acestea fiind în curs de evaluare medicală. Traficul rutier este restricționat în zonă, motiv pentru care solicităm conducătorilor auto să circule cu prudență și să respecte indicațiile polițiștilor prezenți. Cercetările sunt în dinamică, polițiștii rutieri urmând să stabilească cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

Traficul în zonă este blocat, iar reprezentanții RATBV SA spun că este afectată și circulația mijloacelor de transport în comun. Au fost blocate, în acea zonă, autobuzele și troleibuzele de pe liniile 6, 8, 21, 22 și 23, dar acum se circulă alternativ.

Publicitate
Accident Brasov

Accident Brasov

 

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes