Administrație
FOTO – VIDEO / 9 mai, trei sărbători într-o singură zi celebrate în Piaţa Unirii din Braşov. Ziua Independenței, Ziua Victoriei, Ziua Europei

Ziua Europei, Ziua Independenţei de Stat a României și Ziua Victoriei au fost sărbătorite, în Șchei, printr-un ceremonial militar și religios la care au participat inclusiv cei care au luptat, în al doilea Război Mondial, sub drapelul României.
De-o seamă cu vânătorii de munte, alături de care a luptat în al Doilea Război Mondial, colonelul în retragere Isac Simion Juravschi își amintește cum a fost sărbătorită, pe front, Ziua Victoriei: „Chiar în ziua când vânătorii de munte au cucerit cota și eu am tras ultimele proiectile de la tunurile mele care îi însoțeau – că eram comandant de secție – au cedat nemții. A venit vestea că au capitulat nemții și atunci toate armele noastre s-au ridicat în sus și s-a tras cu rachete, cu automate. (…) Astăzi e ziua în care sărbătorim victoria noastră. Mulți am plecat, puțini s-au întors. A fost o bătălie grea contra nemților.”
La 99 de ani ai săi și Andrei Popescu este unul dintre veteranii care își amintesc ororile celei mai sângeroase conflagraţii mondiale din toate timpurile – Al Doilea Război Mondial: „Pe front eram stagiar. În ‘45 făceam transporturi. Coloană de mașini în care duceam muniții, transportam răniții, îi aduceam de pe front. Nu am ajuns în linia 1. Am ajuns până în Slovacia.”.
Alături de veteranii de război, la ceremonialul militar și religios au fost prezenți, astăzi, reprezentanți ai autorităților pubice locale și județene și comandanți de mari unități din Garnizoana Brașov.
„Astăzi marcăm 3 evenimente importante care au pus bazele României de astăzi. (…) Toate acestea au transformat România într-o țară independentă, liberă, democratică. În același timp, nu trebuie să uităm că Războiul de Independență și Al Doilea Război Mondial au însemnat foarte multe sacrificii ale militarilor români, ale poporului român în general. De aceea, avem datoria față de înaintașii noștri să păstrăm România așa cum ne-au lăsat-o și să transmitem generațiilor viitoare cum s-a construit România de astăzi, prin eroismul și sacrificiul poporului român. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a spus ciceprimarul Brașovului, Sebastian Rusu.
Marii absenți de la eveniment au fost elevii. Nici măcar o clasă nu a participat la ceremonial, deși, în zonă sunt mai multe unități școlare și liceale, transmite radiomures.ro.

9 mai - trei sărbători într-o singură zi: Ziua Independenței, Ziua Victoriei, Ziua Europei
-
Evenimentacum 2 zile
Accident cu trei victime pe bulevardul Griviţei, în giratoriul de la Dedeman
-
Evenimentacum 3 zile
Indivizii care au lovit o tânără în centrul orașului rămân în arest. Tribunalul Brașov le-a respins contestația
-
Socialacum 3 zile
Premieră naţională la Spitalul „Sfântul Constantin” din Brașov. Trei copii vor fi operaţi pe inimă, iar intervenţiile vor fi plătite cu criptomonede
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Incident şocant. Un cioban a ajuns la spitalul din Braşov după ce a fost atacat de urs
-
Economicacum 3 zile
20 de trenuri electrice vor fi cumpărate cu finanțare din PNRR. Noile trenuri vor lega Braşovul de Oradea, Iaşi şi Suceva
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat din Săcele a tăiat roţile a 8 maşini parcate în Braşov
-
Evenimentacum 16 ore
FOTO / Tragedie pe Calea Feldioarei, în Braşov. Un bărbat mort după ce a intrat cu maşina într-un TIR parcat
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Amenzi de aproape 160.000 de lei în pieţele braşovene. „Comercianţi” care vindeau pe marginea drumului şi şoferi care au parcat neregulamentar au fost sancţionaţi