Connect with us
Publicitate

Turism

FOTO / Un nou refugiu pentru turiştii care urcă în Munţii Făgăraş. A fost ridicat cu ajutorul a 30 de voluntari

Publicat

pe

Asociația Montană Carpați a ridicat un nou refugiu în Munții Făgăraș, între Vârfurile Negoiu și Scara, cu ajutorul a 30 de voluntari.

Pereții noului refugiu au fost transportați cu un elicopter în mai multe ture, de la Dunca.

„I-am unit apoi ca pe niște piese de puzzle foarte grele la peste 2.000 metri altitudine și am bătut nenumărate cuie și șuruburi în el, ca să fie trainic.

În ultimii doi ani am tot plănuit la el și am depășit împreună diferitele obstacole – de la cele financiare, legate de transport sau de ce materiale vom folosi -, așa că a fost copleșitor pentru noi să-l vedem, în sfârșit, înălțându-se și contribuind la o infrastructură montană mai sigură”, au anunțat reprezentanții asociației.

Publicitate

Refugiul este montat în Șaua Scara, aproape de unul dintre cele mai dificile segmente din creasta Munților Făgăraș – Custura stâncoasă și îngustă a Sărății, spre Vârful Negoiu (2.535 metri) – și va putea fi folosit din luna august.

„O parte dintre noi suntem încă în creastă, lucrăm la finisaje exterioare sau interioare, în scurtele ferestre de vreme bună pe care le prindem. Primele nopți cu odihnă în refugiu au fost binevenite echipei, însă mai e de muncă – va urma și etapa îmbrăcării lui în tablă și asamblarea panourilor fotovoltaice. Așa că dacă vrei, și poți să bați și tu un cui la scara, ne încurajează orice donație!”, a mai transmis Asociația Montană Carpați.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes