Eveniment
FOTO / Un cățeluș de o lună și jumătate a fost aruncat de la peste 3 metri înălțime de un copil de 10 ani, din Brașov. Patrupedul a ajuns în grija Asociației Milioane de Prieteni

La doar 10 ani, un copil din Brașov dă dovadă de cruzime fără margini. În timp ce se juca prin cartierul în care locuiește, copilul a luat un cățel pe care l-a găsit pe stradă, s-a urcat pe acoperișul unui magazin și a aruncat animalul de la peste 3 metri înălțime, iar apoi s-a făcut nevăzut.
Oamenii care locuiesc în zonă au alertat autoritățile, dar și echipa Asociației Milioane de Prieteni. Polițiștii au ajuns în zonă, însă nu a fost trimis un echipaj de la Poliția Animalelor pentru că nu era niciunul disponibil, la acea oră. Activiștii AMP au preluat cățelul rănit și l-au dus la medicul veterinar pentru un consult amănunțit. La o primă vedere, piciorul din dreapta spate este posibil să fie rupt.
„Un astfel de act de cruzime, mai ales venit din partea unui copil de numai 10 ani, este greu de acceptat. Cu atât mai mult cu cât acel puiuț nu i-a făcut nimic, nu l-a atacat, nu i-a făcut vreun rău. Nici nu ne putem imagina cel fel de adult va fi, dacă de la vârsta asta nu are mila sau empatie față de alte ființe. Asociația Milioane de Prieteni a intervenit și a preluat puiuțul, dar Poliția Animalelor este cea care trebuie să ia masurile legale”, a declarat Cristina Lapis, Președinte AMP.
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Milionarul din Brașov, Călin Donca, a transmis un mesaj din spatele gratiilor. Într-un videoclip postat pe internet, omul de afaceri își informează investitorii cu privire la situația parcurilor fotovoltaice
-
Administrațieacum 2 zile
Program prelungit la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. ROMATSA a agreat propunerea Consiliului Județean de modificare a orarului de funcționare de la 12 la 16 ore
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Locurile de grătar din jurul Brașovului sunt ocupate zilnic. Gospodinele profită de vremea bună și ies în natură ca să coacă legumele pentru zacuscă
-
Fapt diversacum o zi
Povestea impresionantă a lui Ozzy, un cățel care s-a pierdut în munții Bucegi. După o mobilizare masivă, patrupedul a fost găsit. La acțiune au luat parte și salvamontiștii din Brașov
-
Evenimentacum 2 zile
„Război” între copii români și ucraineni la un loc de joacă din Brașov. Doi băieți de 11 ani au ajuns la spital
-
Fapt diversacum 2 zile
Aproximativ 200 de persoane vor pedala prin Brașov la evenimentul „Masa Critică”. Bicicliștii vor parcurge un traseu de 13 kilometri, pe mai multe străzi din oraș
-
Evenimentacum 2 zile
Accident între un microbuz și un autoturism pe Drumul Național 13, în localitatea Feldioara. Șapte persoane au fost rănite, iar două dintre victime au rămas încarcerate
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Al doilea videoclip postat pe conturile de socializare ale lui Călin Donca, la o distanță de câteva ore. În noul material sunt aduse precizări în legătură cu situația juridică a milionarului din Brașov