Connect with us
Publicitate

Sport

FOTO / Triplă campioană mondială la ashihara karate, la doar 16 ani. Brașoveanca Bianca Arnocz a urcat, din nou, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului

Publicat

pe

Brașovul a dat o nouă campioană într-un sport unde disciplina, perseverența și munca sunt ingredientele succesului. Bianca Arnocz, o adolescentă de doar 16 ani, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatul Mondial de Ashihara Karate, care a avut loc la București. Tânăra sportivă a câștigat două medalii de aur atât la individual, cât și pe echipe. În 2016, Bianca a obținut primul său aur la Mondialele din Brașov.

Publicitate

Bianca spune că se mândrește cu rezultatele ei și este dispusă să muncească și mai mult pentru a-și apăra titlurile câștigate, dar și pentru a-și completa palmaresul și cu alte medalii.

„Sunt fericită după medaliile câștigate la București și am în continuare vise mari în karate, pentru că este sportul în care mă regăsesc cel mai tare. Desigur, vreau să fiu pe podium și în viitor, apoi să devin antrenoare și să muncesc pentru a primi titlul de shihan, chiar dacă acesta se acordă foarte greu femeilor”, a spus campioana mondială, Bianca Arnocz.

Tânăra practică acest sport de când avea doar 6 ani. Inițial, familia a dus-o la dansuri, însă puștoaica nu s-a regăsit acolo. A ajuns apoi într-o sală de karate, iar după o singură zi de antrenament și-a dat seama că acesta este sportul în care vrea să facă performanță. Bianca spune că fără sprijinul familiei nu ar fi reușit să aibă rezultate.

Publicitate

„De când am început să practic karate, familia m-a susținut financiar în proporție de 90%, asta însemnând echipament, deplasări, cantonamente, cazări și chiar și taxele de participare în competiții. Nu este ușor, dar mă bucur pentru că am putut să întorc toate aceste lucruri către ei, prin rezultatele pe care le am. Mi-ar plăcea însă să putem sta mai liniștiți din punctul acesta de vedere”, a mai povestit Bianca.

Mica sportivă este elevă a Colegiului Emil Racoviță din Brașov. Când nu este la antrenamente și are puțin timp liber, Biancăi îi place să deseneze, să cânte la pian, să învețe limbi străine sau să rezolve cubul Rubik. Pe lângă medaliile de aur cucerite, tânăra se laudă și cu două titluri de vicecampion mondial la concursul organizat în 2018, în Kazakhstan.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes