Eveniment
FOTO / Și-a amenințat rivalul pe rețelele de socializare și a ajuns în vizorul polițiștilor. La percheziții, oamenii legii au găsit în casa suspectului o armă letală

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”, „braconaj” și „amenințare”.
În fapt, polițiștii brașoveni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „amenințare”, ca urmare a identificării unui videoclip, postat pe o rețea de socializare, în care o persoană de sex masculin, identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 50 ani, din localitatea Recea, județul Brașov, ar fi adresat amenințări cu acte de violență unei alte persoane. În urma cercetărilor efectuate au rezultate date potrivit cărora persoana bănuită de săvârșirea faptei anterior menționate ar fi comis și mai multe acte de braconaj cinegetic.
Astfel, la data de 09 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele situate pe raza localitatății Recea, din județul Brașov, aparținând bărbatului, în vârstă de 50 ani.
În cadrul activităților desfășurate au fost identificate o armă letală, tip pușcă, supusă autorizării și cartușele aferente acesteia, deținute fără respectarea normelor legale în vigoare, acestea fiind confiscate, în vederea continuării cercetărilor. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, Poliției Municipiului Făgăraș și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.
-
Administrațieacum 2 zile
Se fac angajări la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Șase posturi au fost scoase la concurs
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO / Delir: Iohannis, somat să ”predea cheile” Transilvaniei. O organizație din Viena susține că regiunea a devenit ”independentă”
-
Evenimentacum 2 zile
Ninsori și viscol, în mare parte din țară. Județul Brașov se va afla sub incidența a două coduri galbene de vreme rea
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Probleme în traficul din Brașov, din cauza ninsorilor abundente. Șoferii se plâng că utilajele de deszăpezire nu au intervenit pe străzile din oraș
-
Entertainmentacum 2 zile
FOTO / Unde vor fi montate scenele pe care vor urca artiștii la Massif Festival, din Poiana Brașov. Organizatorii au dezvăluit harta evenimentului
-
Evenimentacum 2 zile
Urmărie ca în filme, pe străzile din Apața. Un șofer băut a gonit nebunește pe șosea, cu polițiștii pe urmele sale. Aventura s-a încheiat într-un cap de pod
-
Culturalacum 3 zile
Tradiții păstrate, în Țara Făgărașului. Brașovenii și turiștii sunt așteptați la șezătoare, în Sâmbăta de Jos
-
Administrațieacum 2 zile
RATBV anunță modificări de orar și traseu pentru mai multe linii metropolitane ca urmare a începerii lucrărilor la noul terminal din zona Gării