Entertainment
FOTO / S-au aprins luminiţele de Crăcun la Braşov. „O mare” de oameni au asistat la evenimentul special

Brașovenii și turiștii au umplut până la refuz Piața Sfatului și străzile adiacente pentru a număra secundele până la momentul în care 1 milion de luminițe au anunțat începutul sărbătorilor de iarnă la Brașov. Maestru de ceremonii al evenimentului a fost chiar primarul Allen Coliban, care a și apăsat butonul în momentul în care întreaga piață a ajuns la 0 cu numărătoarea inversă.
Primele luminițe care au anunțat ,,Magia iernii la Brașov” au fost cele 200.000 de leduri din Bradul de Crăciun din Piața Sfatului. Alte 800.000 s-au aprins în centrul istoric al Brașovului, în cartierul Șchei și pe principalele bulevarde ale orașului.
Tot astăzi, și-a deschis porțile și cel mai mare Târg de Crăciun pe care Brașovul l-a deschis până acum, cu 60 de căsuțe cu bunătăți, meșteșuguri și artizanat. Astfel, brașovenii și turiștii pot gusta plăcinte brașovene, coapte pe lespede, castane coapte, jumări și untură pe pâine, caltaboși și cârnați, ceai, vin și țuică fiartă, turtă dulce. De asemenea, vizitatorii târgului vor putea să cumpere decorațiuni și ornamente de Crăciun, șosete și mănuși de lână împletită și haine din lână împâslită.
„Brașovul și-a regăsit haina de sărbătoare. Vă invit pe toți să gustăm din magia iernii la Brașov. Aici, în Piața Sfatului, unde avem bradul luminat, avem Târgul de Crăciun; în Piața Sfântul Ioan, unde avem un patinoar la dispoziția tuturor brașovenilor; în cinematograful Astra, unde, pe parcursul lunii decembrie, vom avea Magia iernii la cinema, cu program diferit în fiecare zi; și în general să ne bucurăm de tot ceea ce are Brașovul de oferit, atât în centrul istoric, cât și în cartiere. Avem lumini și haine de gală peste tot. La mulți ani, brașoveni! La mulți ani, România!”, le-a transmis primarul Allen Coliban brașovenilor și turiștilor, din Piața Sfatului.
Anul acesta, municipalitatea a luat decizia de a extinde zonele în care au fost montate luminițe de sărbători. Astfel, 800.000 de leduri vor lumina centrul istoric, Piața Sfatului, Piața Unirii și legăturile principale cu zona Șchei, dar și marile bulevarde. Alte 200.000 de luminițe au fost montate în bradul de Crăciun din Piața Sfatului.
Anul acesta, pe lângă centrul istoric și Șchei – str. Republicii, Piața Sfatului, b-dul Eroilor, str. N. Iorga, str. Mureșenilor, str. G. Barițiu, str. G. Dima, str. Constantin Brâncoveanu, Piața Unirii, str. Prundului, Șirul Beethoven, str. Poarta Schei, str. Grigoraș Dinicu, str. Nicolae Bălcescu și Zona Casa Armatei)- au fost montate decorațiuni de Crăciun și pe marile bulevarde: Calea București (tronsonul cuprins între Spitalul Județean și str. Toamnei), b-dul M. Kogălniceanu, str. Iuliu Maniu, b-dul Griviței (între str. 13 Decembrie și b-dul M. Kogălniceanu), b-dul 15 Noiembrie (până la sensul giratoriu de la intersecția cu Calea București și Toamnei), str. 13 Decembrie (Ceasul Rău – b-dul Gării), Hărmanului (între CEC și b-dul Gării), b-dul Victoriei, b-dul Gării (între str. Hărmanului și str. 13 Decembrie), str. Toamnei.
De asemenea, iluminat festiv s-a aprins și în parcurile Titulescu, Trandafirilor, Tractorul și pe pietonalul Uranus.
Astăzi, pe lângă evenimentul de aprindere a luminițelor de Crăciun și deschiderea Târgului de Crăciun, s-a deschis și patinoarul gratuit din Piața Sf. Ioan, a început ,,Magia filmelor la Cinematograful Astra”, unde timp de o lună brașovenii se pot bucura, tot gratuit, de filme care au făcut istorie în cinematografia internațională, iar Moș Crăciun și-a deschis studioul chiar lângă patinoarul din Piața Sf. Ioan, în cadrul parteneriatului pe care Primăria îl are cu Magic FM.
,,Magia iernii” aduce la Brașov, în luna decembrie, peste 100 de evenimente: de la colinde, concerte, la Moș Crăciun, care va veni zilnic în Piața Sfatului, între 17 și 23 decembrie, la ateliere de fabricat decorațiuni de Crăciun și cadouri, la Ziua Dărniciei în Piața Unirii, la patinoarul gratuit din Piața Sf. Ioan, cinema-ul Stelarium din Piața Brassai sau Magia filmelor de la cinema Astra.
Acestea sunt doar câteva dintre evenimentele pe care municipalitatea le pregătește în luna decembrie. Mai multe informații despre aceste evenimente: https://magiaiernii.brasovcity.ro/
Pentru că trecem printr-o perioadă mai specială din punctul de vedere al nevoii reducerii consumului de energie electrică, în zonele noi în care avem iluminat de sărbători, acesta va fi oprit în intervalul 1:00 – 6:00 (noaptea), iar în centrul istoric, în același interval, vom reduce fluxul luminos, astfel că va fi redus consumul de energie electrică cu 41%.
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Avalanșă de mari dimensiuni, în munții Făgăraș. Zăpada a spart geamurile cabanei Capra și a pătruns în dormitoare. Cei aproximativ 50 de turiști care se aflau acolo au scăpat teferi
-
Evenimentacum 3 zile
Vine gerul, în România. Meteorologii anunță temperaturi de -20 de grade, în următoarele zile. Au fost emise și două coduri galbene de vreme rea, inclusiv pentru județul Brașov
-
Socialacum 2 zile
Directorul Poştei Române, întrebat cât face o scrisoare de la Bucureşti la Braşov: „Cinci zile”
-
Evenimentacum 2 zile
Turiștii surprinși de avalanșă, în munții Făgăraș, riscă amenzi usturătoare. Ei ar putea rămâne și fără permis pentru că drumul spre cabana Capra era oficial închis
-
Utilacum 11 ore
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Evenimentacum 2 zile
România s-a zguduit, noaptea trecută. 5 cutremure s-au înregistrat în țara noastră, în doar câteva ore. Un seism puternic, de magnitudine 7,8, s-a înregistrat și în Turcia
-
Evenimentacum 2 zile
Frații Andrew și Tristan Tate au început să își clădească imperiul în județul Brașov. Povestea celor doi milionari a ajuns în atenția jurnaliștilor BBC
-
Administrațieacum 18 ore
Proiectul liniei de tren pentru Aeroportul Brașov – Ghimbav bate pasul pe loc. De ce nu lansează CFR Infrastructură contractul de 700 de milioane de lei