FOTO / Povestea unei refugiate ucrainence care a ajuns la Braşov. Oksana Yemonakova: „În orașul nostru, am auzit o explozie mare. Ne-a fost foarte teamă pentru copiii noştri. În Ucraina mi-am lăsat părinţii, soţul şi prietenii”

Oksana Yemonakova este una dintre sutele de ucrainence cu copii mici care au ajuns în centrul de la CATTIA. Oksana a ajuns în această dimineață, după ce a comunicat, pe un grup de Telegram, cu Aliona, care deja se află la Brașov și care a venit să o întâmpine și să îi arate cum funcționează lucrurile la centru: de unde afli informații, de unde îți iei mâncarea, unde poți să dormi, de unde poți să îți ei tot ce ai nevoie.

Solidaritatea nu are limite, indiferent că vorbim de voluntarii din centru, care stau zile și nopți la dispoziția refugiaților, de brașovenii și firmele care contribuie cu produse și mâncare pentru ca refugiaților să nu le lipsească nimic, de cei din Ucraina, care vin să îi întâmpine pe cei nou ajunși.

Majoritatea celor care ajung la centru sunt femei tinere cu copii mici, care au lăsat totul – soți, părinți, prieteni, bunuri – și au plecat de frica bombardamentelor.

Oksana Yemonakova nu face nici ea excepție. Este profesor universitar la Universitatea din Odesa, doctor în științe, locuia într-un oraș lângă Odesa, Ciornomorsk, iar în 24 februarie s-a trezit sub explozia rachetelor și bombelor lansate de armată rusă. A rezistat până în 27 februarie, când, de frica exploziilor, a luat decizia să fugă din Ucraina, împreună cu cei doi copii, de 2 și 12 ani. Și-a lăsat acolo soțul, părinții, prietenii și a mers la granița cu Republica Moldova. A trecut granița pe jos, deoarece coada de la mașini dura peste 14 ore. Ajunși în Moldova, o familie i-a găzduit aproape două săptămâni, le-a oferit hrană, până când cei doi copii s-au mai liniștit, iar Oksana a avut curajul să plece mai departe. A ajuns la Brașov după ce pe un grup de Telegram, o altă ucraineancă a postat date despre centrul de la Brașov. Ajunsă aici, nu vrea să plece mai departe, vrea să își găsească un loc de muncă și, până trece războiul, să se stabilească în orașul nostru.

„Sunt din Ucraina, din Odesa. Locuiesc lângă Odesa, în Ciornomorsk. În dimineața zilei de 24 februarie, în orașul nostru, am auzit o explozie mare. Ne-a fost foarte teamă pentru copiii noştri. Şi pe 27 februarie, i-am luat şi am plecat în Moldova. Am stat în Moldova aproximativ două săptămâni. Şi azi am ajuns aici, în România. Tocmai am sosit, cu cei doi copii ai mei, pentru că mi-e foarte frică pentru sănătatea lor și pentru viața lor. În Ucraina mi-am lăsat părinţii, soţul şi prietenii. E foarte greu pentru mine. Am nevoie de acest centru pentru că eu pur și simplu abia am venit, nu știu încotro să mă îndrept, nu știu de unde pot obține ajutor. Aici am primit ceai cald, mâncare și lapte pentru copiii mei. Nu am nici un plan pentru a merge în altă țară din Uniunea Europeană. Am găsit centrul de aici în grupul Telegram. Aliona este din orașul meu, Ciornomorsk, și ea ne-a spus ce trebuie să facem în România, ea ne-a spus despre acest centru. Fiica mea are doi ani, și fiul meu 12 ani”, a povestit Oksana Yemonakova, profesor universitar doctor în Ucraina, refugiată în Brașov.

Așa sunt toate poveștile celor care vin din Ucraina, oameni care, până în dimineața zilei de 24 februarie, se bucurau de viața alături de familie, mergeau la muncă și la școală, se plimbau, se jucau, făceau sport, mergeau la cinema sau la teatru, aveau visuri și își propuneau să realizeze lucruri în viață. După acea dată, totul a dispărut, singurul obiectiv fiind de a își proteja copiii, de a își proteja familia, de a supraviețui. Peste 2,5 milioane de ucraineni au plecat deja spre alte țări. Alții, în special bărbații, au rămas să lupte, sperând să mai apuce să le ofere un viitor, acasă, familiilor lor. Orașe, unele construite în sute de ani, sunt acum grămezi de moloz. Milioane de oameni care trăiesc între urletul alarmelor și șuierul rachetelor și bombelor, oameni care înfruntă și văd moartea în fiecare zi. Milioane de oameni care speră ca acest coșmar să ia sfârșit și să înceapă să își reconstruiască orașele și viețile.