Connect with us
Publicitate

Administrație

FOTO / Peste 11 milioane de lei a cheltuit Primăria Brașov pentru renovarea și dotarea Colegiului Tehnic Transilvania. 95% din fonduri au venit de la Uniunea Europeană

Publicat

pe

Primarul Allen Coliban a prezentat, alături de directorul instituției de învățământ și de dirigintele de șantier, rezultatele proiectului „Eficientizare Energetică a Clădirilor Publice din Municipiul Brașov – Colegiul Tehnic Transilvania, Corp A“, proiect realizat cu finanțare nerambursabilă acordată prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Publicitate

„Suntem la finalul unui proiect european, o finanțare europeană pentru eficientizarea energetică a Colegiului Tehnic Transilvania, renovarea Corpului A, care acoperă nu doar renovarea și modernizarea clădirii, cât și dotările aferente, dotări de care vor beneficia cei 505 elevi și 58 de cadre didactice în formarea profesională în domenii precum tehnicieni în aeronautică, dar și frizeri, coafori, bucătari și așa mai departe. Sunt meserii de care atât sistemul educațional local din Brașov, cât și piața forței de muncă locală, au mare nevoie. Mă bucur că avem un final al acestui proiect cu finanțare europeană în proporție de peste 95%“, a declarat primarul Allen Coliban, în conferința de final de proiect.

Obiectivul proiectului a fost eficientizarea energetică, reabilitarea și modernizarea clădirii corpului A aparținând Colegiului Tehnic Transilvania și dotarea cu echipamente și alte dotări necesare procesului de învățământ pentru cei 505 elevi ai colegiului.

„Lucrările au presupus izolarea fațadei cu vată bazaltică, precum și măsuri de securitate la incendiu, compartimentări, reabilitare, finisaje, precum și refacerea instalațiilor. Constructorul a respectat graficul de execuție, s-a încadrat în termene“, a declarat David Bogdan Florian, diriginte de șantier.

Publicitate

Au fost instalate sisteme alternative de producerea energiei electrice/termice pentru consum propriu (instalație de preparare apă caldă cu panouri solare alcătuită din: 8 panouri solare montate pe acoperiș, boiler de acumulare), au fost înlocuite centrală termică și au fost refăcute instalațiilor de încălzire. A fost realizată o instalație producere a anergiei energie electrice pentru iluminat cu panouri solare fotovoltaice formată din 36 panouri montate pe acoperiș, cu o putere instalată de 10,8 KW, capabilă să furnizeze 12Mwh anual.

A fost realizat un sistem de ventilare cu recuperare de căldură și au fost montate sisteme de management energetic integrat, precum și sisteme de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu. A fost refăcută instalația de hidranți interiori, a fost realizată o instalație iluminat de siguranță, și instalații de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu, iar biblioteca și sala de lectură au fost dotate cu sistem de desfumare (trape de fum).

Au fost create facilități pentru persoanele cu dizabilități (rampe în zona ușilor de acces în clădire, amenajare grup sanitar adaptat, scară interioară echipată cu platforme elevatoare rabatabile).

Proiectul și-a propus ca, odată cu efectuarea lucrărilor de reabilitare și eficientizare energetică să se realizeze și modernizarea Colegiului Tehnic prin dotarea cu mobilier a sălilor de curs și a laboratoarelor, în concordanță cu standardele de pregătire modernă impuse pentru învățământul preuniversitar:

  • mobilier, echipamente și softuri specifice pentru laboratoarele de chimie, fizică, măsuri mecanice, mecatronică, electromecanica, mecanică, informatică;
  • mobilier, echipamente și softuri specifice pentru sălile de clasă;
  • mobilier, echipamente și softuri specifice pentru cabinetul de estetică, cabinetul fonic si cabinetul de aeronautică.

Recepția la terminarea lucrărilor în data de 04.10.2022, iar în decembrie 2023 s-a finalizat achiziționarea dotărilor din cadrul proiectului.

Publicitate

„Este un proiect valoros atât la propriu cât și la figurat și valoarea de investiție este foarte mare, dar și ceea ce s a obținut în urma proiectului, în primul rând pentru elevii școlii, de la reabilitarea clădirii până la dotările care au fost primite în cadrul acestui proiect. Am început să lucrăm în proiect în 2019, ceea ce a însemnat că ne-am adaptat cerințele privind mobilierul școlar care a fost achiziționat, pentru că inițial am gândit bănci de două persoane, după aceea am cuprins și partea cu pandemia și atunci a trebuit să ne adaptăm, să fie pentru câte un singur elev, și după aceea tot ce înseamnă dotări IT, tablele inteligente, programele care au fost achiziționate, laptopurile, calculatoarele care au venit în școală, dotările pentru domeniul aeronautic, pentru că noi suntem singura școală care furnizează calificări pe domeniul aeronautic la nivelul Regiunii Centru“, a declarat Daniela Felegean, directorul Colegiului Tehnic Transilvania.

Colegiul Tehnic Transilvania are o tradiție de 90 de ani și pregătește absolvenți în specializările: tehnicieni aviație, tehnicieni instalații de bord avion, tehnicieni proiectanți CAD, tehnicieni mecatroniști, lăcătuși construcții structuri aeronave, frizeri, coafori, manichiurişti, pedichiuriști, mecanici auto.

Valoarea totală a proiectului a fost de 11.622.679,27 lei, iar finanțarea nerambursabilă a fost în valoare de 10.740.122,27 lei. Perioada de implementare a fost 04.09.2017 – 31.12.2023, iar durata de execuție lucrări a fost de 15 luni.

Finanțarea din acest proiect a fost acordată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 Sprijinirea dezvoltării urbane durabile Prioritatea de investiții 4.4 – Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare; Obiectiv Specific 4.5 – Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes