Astăzi, 4 martie, Municipalitatea a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind oficierea căsătoriilor în afara sediului instituției, în locuri cum ar fi grădinile publice, parcurile, muzeele și alte locuri în aer liber, precum și instituirea unei taxe, la nivelul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov, pentru această ceremonie.

Cetățenii pot face propuneri de modificare sau completare a acestei hotărâri până în data de 21 martie, la SPCLEP Brașov, pe adresa de e-mail office@spclepbv.ro.

Link

Embed

Copy and paste this HTML code into your webpage to embed.

„Astăzi am lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre care stabilește posibilitatea de a oficia căsătorii în alt spațiu decât la Casa Căsătoriilor. De-a lungul timpului au existat foarte multe cereri din partea cetățenilor care își doreau să poată oficia o cununie într-un spațiu deschis – fie că vorbim de parc, fie că vorbim de un stadion, Piața Sfatului sau Sub Tâmpa. Toate aceste lucruri vrem să le discutăm și să le putem face, să le oferim brașovenilor această posibilitate, de a oficia aceste căsătorii în afara instituției. Desigur, aceste lucruri vor avea o aprobare din partea Primăriei, dar considerăm că este un proiect bun și că brașovenii se vor bucura de această oportunitate frumoasă, într-un moment deosebit din viața fiecărui om, care este căsătoria“, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.

Această decizie este posibilă în urma modificării, în anul 2020, a Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, conform căreia: ,,Căsătoria se poate încheia și în afara sediului serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, cum ar fi grădinile publice, parcurile, muzeele și alte locuri în aer liber, la cererea viitorilor soți, cu aprobarea primarului”.

Conform acestei prevederi, oficierea căsătoriilor este posibilă și în interiorul muzeelor, dar și în aer liber, indiferent dacă acesta este un parc, terasa unui restaurant sau curtea proprie a unuia dintre miri. Oficierea în aer liber se va face, la cererea viitorilor soți, cu aprobarea primarului, doar în interiorul municipiului Brașov, unde SPCLEP are aria de competență teritorială, cu condiția ca locul să fie accesibil și vremea să permită acest lucru

În momentul depunerii actelor pentru oficierea căsătoriei, cei care vor opta pentru desfășurarea ceremoniei în alt loc din municipiu în afara Casei Căsătoriilor vor completa un formular în care se va indica locul propus pentru oficiere, iar după obținerea acordului primarului, viitorii miri vor trebui să achite și noua taxă de oficiere în afara sediului SPCLEP.

Conform proiectului de hotărâre, taxa propusă pentru oficiere în afara Casei Căsătoriilor este de 1.000 de lei.

Stabilirea cuantumului acestei taxe a ținut cont și de taxele percepute de alte servicii de evidență a populației, cum ar fi Constanța-1500 lei, Iași – 1.013 lei, Bacău- 1000 lei, Deva-1000 lei, Oradea – 1.000 lei, Avrig- 1.000 lei.

O femeie din Feldioara lucrează dantelă într-o tehnică extrem de rară, prin care produce obiecte vestimentare care valorează greutatea lor în aur. Artista populară a învăţat de mică acest meşteşug şi l-a transmis mai departe fiicelor, nurorii şi unei prietene.

Meşteşugurile populare sunt una din cele mai importante părţi ale moştenirii culturale a unui popor. România este o ţară bogată în ce priveşte artiştii populari şi creaţiile lor iar la târgurile meşteşugăreşti organizate de-a lungul şi de-a latul ţării întotdeauna artiştii populari vin cu cele mai interesante obiecte create de ei iar vizitatorii apreciază aceste creaţii. Tradiţia meşteşugurilor este una foarte veche iar femeile obişnuiau să înveţe una de la alta, în şezătorile care se organizau în fiecare seară în satele româneşti. Unul dintre meşteşugurile perpetuate în aceste şezători este cel al dantelei, simbol al eleganţei timp de secole. Dantela era folosită atât la obiectele de îmbrăcăminte, cât şi la aşternuturi sau ca podoabă. Fetele învăţau încă de mici să facă dantelă iar tehnicile au evoluat, de-a lungul timpului, relatează adevarul.ro.

Dantela cu suveica sau dantela în tehnică Frivolité, cunoscută drept „Dantela reginelor”, în care Violeta Karmen Roman este specialistă, valorează greutatea ei în aur, după cum spunea chiar Regina Maria a României. Aceasta pentru că, pe de o parte, este o tehnică în care s-au specializat puţine femei, iar pe de alta pentru că se pot face nu numai obiecte vestimentare, ci chiar şi bijuterii care pot fi purtate în ocazii speciale. Dantela cu suveica a ajuns pe meleagurile noastre odată cu colonizarea saşilor în Ardeal, adică în urmă cu 8 secole. Meşteşugul venit din Flandra a ajuns, mai întâi, în sud-estul Transilvaniei. Ca tehnică de execuţie face parte din tehnicile dantelelor vechi şi este socotită dantelă de lux.

Femeia din Feldioara a învăţat la 9 ani acest meşteşug deosebit de la tanti Ani, o săsoaică din Agnita, vânzătoare la „Arta Populară”. Săsoaica lucra din fir de aţă de papiotă şi făcea doar metraje. Mai târziu, Violeta Roman a cunoscut o doamnă din Sibiu care lucra cu două fire (cum o face acum artista din Feldioara), mai exact cu naveta şi cu aţă de pe papiotă. Artista populară spune că a fost primul lucru pe care l-a văzut mai neobişnuit, a mers acasă, a încercat şi nu s-a lăsat până nu a reuşit şi ea să deprindă această tehnică.

Dantela era lucrată în România în principal de săsoaice, dar, la un moment dat, a dispărut, deoarece este un meşteşug extrem de migălos. Săsoaicele foloseau suveicuţe sau navete din corn de vită, dar acum materialele sunt mai moderne. Cele care au adus tehnica pe teritoriul ţării noastre foloseau metraje pe care le aplicau pe diferite obiecte de vestimentaţie sau pe obiecte de uz casnic, cum sunt feţele de masă, şerveţelele, lenjeriile de pat. Şcolile de fete şi liceele pedagogice au dus tradiţia mai departe, însă, odată cu dispariţia acestora, s-a pierdut şi tradiţia.

Violeta îşi aminteşte cum a învăţat ea diverse meşteşuguri. „Eu am crescut în şezătorile vechi. La 4 ani, la 5 ani, la 6 ani, în casa unui frate al tatălui meu, în judeţul Sibiu, unde am crescut pe Valea Hârtibaciului, am participat la şezătorile bătrâneşti, şezătorile vechi, aşa cum erau odată, unde veneau femeile cu furca să toarcă sau să coasă şi gazda avea pus războiul. În şezătorile acelea am învăţat să torc pe câlţi, pentru că, niciodată, ca să înveţi, nu-ţi dădea nimeni lână bună, ca să-ţi iasă firul bun. Trebuia să te chinui, trebuia să munceşti din greu, pentru că femeile spuneau că, dacă te chinui, dacă munceşti să înveţi, atunci îţi şi rămâne ce ai învăţat. Într-adevăr, sunt lucruri pe care le-am învăţat acolo: să cos, să fac dantelă cu croşeta şi multe alte lucruri care astăzi mă ajută în meşteşug”, a povestit artista populară. De-a lungul anilor, Violeta Roman a învăţat mai multe tehnici şi a ajuns să le perfecţioneze. Dantela a rămas, însă, preferata ei.

Personalităţi marcante au lucrat această dantela cu dichis. „La începutul secolului al XX-lea a fost meşteşug preorăşenesc, lucrat de doamnele din înalta societate, printre care s-au numărat reginele Elisabeta şi Maria ale României. Scutecul de botez al Principelui Ferdinand, lucrat în această tehnică de către regina Elisabeta, fiind premiat cu Marele Premiu la Marea Expoziţie de la Paris din 1900”, a povestit Violeta Karmen Roman. Prin această adevărată artă se pot obţine obiecte de îmbrăcăminte sau podoabe extrem de diverse. „Cu ajutorul navetei se pot face guleraşe, se pot face metraje care se pot aplica pe design vestimentar, se pot face şerveţele. Depinde ce ne dorim să facem, se pot face bijuterii: cercei, coliere, brăţări”, a mai spus artista populară. Violeta a transmis pasiunea către doua dintre fiicele ei, una dintre nurori şi o buzoiancă pasionată de dantelă.

Arta dusă la desăvârşire de femeia din Feldioara a ajuns pe podiumurile celor mai apreciate lansări de modă, după ce Violeta a colaborat cu designerul francez Philippe Guilet. Acesta era interesat de dantelă iar singurul loc în care a găsit femei care încă lucrau în această tehnică a fost România. Astfel, designerul a aflat despre Violeta Roman, a luat legătura cu artista populară şi i-a propus să-i prezinte câteva dintre lucrările sale.

În colecţia prezentată de francez, Violeta Roman a avut o ţinută intitulată „Constantina”, un costum oltenesc de arnăut pe care l-a îmbrăcat marele sculptor Constantin Brâncuşi. O altă ţinută, una funebră, „Luminiţa”, are lucrat tot scheletul uman lucrat în dantelă. Violeta Roman spune că a lucrat fiecare oscior după un tipar de schelet. „Între obiectele pe care le-am lucrat se numără bluza care trebuia să fie rochia funebră a colecţiei de modă „Prejudecăţi” a designerului Philippe Guilet. Este o bluză inspirată de ia românească, cu mâneca foarte largă şi care este lucrată în fir de mătase de brodat la maşina în două fire, cu aplicaţie de mărgele de nisip, negru pe negru. De asemenea, am şalurile de expoziţie, care sunt lucrate tot din mătase de brodat la maşina în două fie, unul pe gri şi unul pe negru”, a prezentat Violeta trei din piesele de rezistenţă realizate prin această tehnică.

O altă piesa de rezistenţă este destinată unui eveniment mult mai fericit. „Este vorba despre prima rochie de mireasă cu aplicaţii de dantelă frivolité pe care am realizat-o. E lucrată cu mătase vegetală şi cu aplicaţii de mărgele de nisip foarte mărunte”, a mai explicat Violeta Roman. Pentru ca dantela să fie mai valoroasă, ea este lucrată cu mătase artificială sau cu papiotă. Bumbacul mercerizat nu este recomandat, deoarece acesta se destramă la prima spălare pentru că tehnica presupune un feston pe fir suport şi bumbacul mercerizat nu este recomandat în acest caz. Femeia din Feldioara speră ca, prin cele patru femei pe care le-a învăţat tot ce ştia despre dantelă, meşteşugul să fie transmis generaţiilor viitoare şi să fie păstrat aşa cum merită. „Sper ca această dantelă să nu moară, să fie dusă mai departe de cele care au învăţat de la mine şi nu numai, să i se dea valoarea pe care o merită pentru că săsoaicele bătrâne pe care le-am întâlnit la târgurile la care am participat au spus că, lucrată la fineţe,în fir de mătase brodat la maşină sau fir de aţă la papiotă, subţire, această dantelă valorează greutatea ei în aur”, a încheiat Violeta.

Timp de două săptămâni, cercetașii Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” s-au aflat în tabăra de instrucție la munte iarna, din raionul Rențea.

Compania 206 Cercetare și plutoanele cercetare din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte “Dragoslavele” și din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte “Posada” au desfășurat instrucția schiului și și-au format sau perfecționat deprinderile necesare pentru ducerea acțiunilor în teren muntos-împădurit pe timpul iernii, în perioada 15-26 februarie.

Locotenentul Ionel Pop, comandantul Companiei 206 Cercetare, a oferit câteva detalii referitoare la această specialitate militară: “Specificul cercetării este culegerea de date și informații despre prezența inamicului în zona de acțiune sau în dispozitivul propriu și transmiterea acestora eșalonului superior pentru a le procesa și disemina. Calitățile noastre implică o bună mascare, adaptare la teren și executarea acțiunilor în ritm rapid fără a ne expune focului inamicului.”

Atunci când vorbim despre asigurarea traiului în condiții de izolare, cercetașii sunt cei mai buni în amenajarea de adăposturi, capcane și focuri. Pentru a îndeplini misiunea primită trebuie să știi să supraviețuiești în medii ostile.

Sergentul major Claudiu Amariei a coordonat amenajarea de adăposturi pentru două grupe: “Suntem două grupe de cercetare, am amenajat două adăposturi, pentru fiecare grupă în parte și un baraj pentru foc pentru dirijarea căldurii către interior, pentru a ne putea încălzi pe timp de noapte. Adăposturile trebuie să ofere protecție și mascare terestră și aeriană, să fie pe pantele însorite (iarna) și să avem în zonă o sursă de apă. Le putem amenaja în 3-4 ore și le putem îmbunătăți pe parcurs.”

Caporalul clasa a III-a Mihaela Budrigă are 23 de ani și este cercetaș de trei ani: “Îmi place această specialitate pentru că întotdeauna este vorba despre lucrul în echipă. Deși fiecare dintre noi face un lucru mic înseamnă mult pentru echipă și colectivitate.”

În situații de supraviețuire, abilitatea de a aprinde un foc face uneori diferența dintre viață și moarte. Scopul focului servește mai multor nevoi, cum ar fi încălzirea organismului, menținerea echipamentului și a materialelor uscate, prepararea hranei și purificarea apei și menținerea animalelor și a insectelor la distanță.

I-am găsit în tabără pe militarii plutonului Cercetare din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte “Dragoslavele” care pregăteau mai multe tipuri de focuri. Sergentul Marius Niță și-a instruit colegii în alegerea unui loc de foc și învățarea mai multor metode de așezare a lemnelor: “Astăzi am realizat mai multe tipuri de focuri, respectiv focul haiducesc, focul de tip stea, focul de tip paravan și focul de tip scară cu alimentare. În funcție de situația în care ne aflăm, ne adaptăm zonei de relief și anotimpului astfel încât să ne putem îndeplini misiunea.”