Social
FOTO / Pasajul secret al Reginei Maria de la Castelul Bran. În urmă cu aproape un secol, la ordinul Reginei, 12 mineri au lucrat la dislocarea a peste 330 metri cubi de rocă

În 1930 Regina Maria a dat ordinul de a se săpa un tunel pe sub Castelul Bran pentru a facilita traversarea acestuia către parcul în care Regina, bolnavă de artrită la acea vreme, dorea să se relaxeze. Pentru un acces cât mai ușor a fost montat inclusiv un lift electric în zona fântânii din curtea interioară a castelului. Acesta cobora la o adâncime de 30 de metri în subteran, de unde pornea un tunel orizontal realizat în stâncă ce făcea legătura cu Parcul Regal.
Tunelul are o lungime de 40 de metri și a fost reamenajat de către administratorii Castelului Bran în urmă cu doar câțiva ani, astfel încât să poată fi vizitat de către turiști. În prezent în cadrul tunelului există holograme interactive cu Regina Maria, Vlad Țepeș și alter-egoul său, Contele Dracula. Accesul se face în același mod în care era făcut și în urmă cu aproape un secol, călătoria cu liftul fiind efectuată în doar 56 de secunde, urmând ca apoi turiștii pot parcurge la pas tunelul de 40 de metri.
Hologramele poziționate pe toată lungimea tunelului îți vor prezenta întreaga istorie a Castelului. În momentul în care ajungi în dreptul lor acestea încep să se miște și să te urmărească cu privirea, în timp ce prin intermediul unui ghid audio poți afla informații suplimentare despre personaje. Odată ajuns la final vei putea chiar să faci o poză cu personajele respective, inclusiv cu Contele Dracula.
„Construcţia unicat a fost executată în cadrul unui monument istoric în condiţii deosebite, în subteran, cu tehnologii speciale, deoarece geometria, atât a tunelului, cât şi a domului, presupune secţiuni fără nici un fel de repetabilitate şi un grad extrem de ridicat de dificultate în realizare. 12 mineri au dislocat 330 metri cubi de stâncă de diverse durităţi, pentru a putea fi mărită secţiunea puţului şi a tunelului orizontal. În egală măsură, cabina liftului este special proiectată pentru Castelul Bran, este unică, are un termen de garanţie de 25 de ani de funcţionare zilnică şi deţine un record deosebit: efectuează cea mai lungă cursă avizată din România, de 31,5 metri, între cele două staţii, cea de pornire şi cea de sosire”, a declarat Bogdana Balmuş, PR manager al Castelului Bran conform Adevărul.
Tunelul nu este unul simplu, iar traversarea lui este o adevărată experienţă. Turiştii sunt avertizaţi înainte să înceapă turul că vor intra într-un spaţiu îngust, cu lumini şi zgomote puternice. Călătoria nu este recomandată celor care suferă de claustrofobie, dar nici persoanelor care suferă de epilepsie fotosensibilă deoarece li se poate declanşa o criză
-
Evenimentacum o zi
Corupţie în Poliţia Braşov. Percheziţi la 6 oameni ai legii şi două sedii de Poliţie
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO / Un braşovean a organizat o tabără extremă pentru bărbați într-un cătun izolat: „Un loc unde ne întoarcem la origini, ieșim din zona de confort”
-
Fapt diversacum o zi
Ce taxă plateau pe vremuri negustorii la târgul din Piața Sfatului?
-
Evenimentacum 2 zile
Prima sentinţă definitivă în dosarul „Şpagă în spitalele Covid din Braşov”. Poliţistul care sifona date din dosar a primit şase ani de închisoare
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Ninge abundent în Brașov și Covasna. Drumarii intervin încă de dimineață pentru a curăța șoselele de zăpada proaspăt depusă
-
Fapt diversacum o zi
VIDEO / Imagini de colecţie! Cum prezenta propaganda comunistă, în 1967, deschiderea restaurantului Coliba Haiducilor din Poiana Brașov: „Specialitățile casei: vânatul și puiul fript în sabie”
-
Fapt diversacum o zi
VIDEO / Imagini savuroase, la Sanctuarul Libearty din Zărnești. Doi urși au fost filmați în timp ce se jucau în zăpadă
-
Evenimentacum 2 zile
Un individ care a încercat să răpească o fetiță, pe o stradă din Sfântu Gheorghe, este căutat de poliție. Oamenii legii i-au făcut portretul robot