Fapt divers
FOTO / O viaţă mai lungă de un secol! Braşoveanul Aurel Deteșan, singurul luptător din unitatea sa care a supravieţuit pe frontul de la Stalingrad împlineşte azi 102 ani. La mulţi ani!

Municipalitatea îl sărbătorește astăzi pe unul dintre cei mai în vârstă veterani din România, brașoveanul Aurel Deteșan, care astăzi împlinește 102 ani, oferindu-i o plachetă aniversară și un tort din partea comunității brașovene și felicitându-l pentru activitatea sa, dar și pentru longevitate.
Evenimentul are loc într-unul dintre centrele rezidențiale pentru vârstnici din Sânpetru, iar Primăria va fi reprezentată de viceprimarul Flavia Boghiu.
„În calitate de viceprimar, cred că suntem datori să ne arătăm respectul și considerația pentru oameni care sunt un exemplu pentru noi, atât prin sacrificiul lor, cât și prin calitatea morală și experiența de viață pe care o au. Este un gest care mă implică și personal, pentru că domnul Deteșan a fost primul beneficiar al inițiativei civice «Vă ajutăm din Brașov», când pandemia nu ne-a mai permis să ieșim din casă. Iar Aurel Deteșan a fost, până în acel moment, un om foarte activ, obișnuit să se descurce singur, în ciuda vârstei sale, iar povestea sa m-a emoționat și atunci. Și pentru că tot se vorbește în acești ani de lipsa de modele pentru tineri, cred ca acest om, acest erou al României, ar trebui să fie unul dintre modelele pe care Brașovul le oferă“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Născut în data de 22 iulie 1919, în Târgu Mureş, Aurel Deteşan s-a refugiat în 1940 din teritoriul vremelnic ocupat prin dictatul de la Viena şi s-a înrolat în armata română ca artilerist, urmând cursuri intensive de instruire de specialitate cu instructori germani. La declanşarea războiului pentru eliberarea Basarabiei, a luptat ca sergent T.R. în Divizionul 1 Artilerie din Regimentul 1 Artilerie Motorizată pe frontul din est în anii celui de-al Doilea Război Mondial, în 1942 și 1943, și singura divizie blindată pe care România o avea la acel moment. A trăit și a supraviețuit luptelor de la Cotul Donului, apoi a luptat cu unitatea sa pe frontul de la Stalingrad, fiind singurul supravieţuitor din aceasta. A fost rănit și evacuat din spitalul militar de campanie de la Stalingrad cu unul dintre ultimele avioane care au decolat din încercuire. După revenirea în ţară şi refacerea lungă după perioada de convalescenţă, a activat o perioadă la partea sedentară a Regimentului 1 Artilerie Motorizată şi, ulterior, a fost mobilizat pe loc la rafinăria din Braşov, unitate de producţie militarizată în acei ani de război, ca specialist tehnic în producţie.
Pentru participarea la acţiunile de luptă din timpul războiului a fost decorat cu ordine şi medalii şi a fost apreciat în anii petrecuţi pe front pentru ataşamentul faţă de subordonaţi şi camarazi. În prezent, are gradul de căpitan în retragere.
-
Fapt diversacum 3 zile
Povestea impresionantă a lui Ozzy, un cățel care s-a pierdut în munții Bucegi. După o mobilizare masivă, patrupedul a fost găsit. La acțiune au luat parte și salvamontiștii din Brașov
-
Evenimentacum o zi
Angajatul unei firme din Brașov a furat mașina șefului său și a condus până la Focșani. Individul și-a șantajat patronul și i-a cerut 600 de euro ca să îi înapoieze autoturismul. Hoțul a și făcut accident cu vehiculul furat
-
Entertainmentacum 2 zile
VIDEO / Un român, originar din Brașov, și câinele său sunt marii câștigători ai concursului America’s Got Talent. Adrian Stoica și Hurricane vor încasa un cec de 1 milion de dolari
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Un influencer cu peste 130.000 de urmăritori pe TikTok este căutat de poliție. Tânărul de 21 de ani a dispărut fără urmă. Dacă l-ați văzut, sunați la 112
-
Evenimentacum 2 zile
150 de studenți din Brașov vor protesta în fața Rectoratului Universității Transilvania. Marea lor nemulțumire este legată de creșterea taxelor de cazare la cămin
-
Socialacum o zi
Primul tren nou cumpărat în România, în ultimii 20 de ani, va circula pe calea ferată în luna decembrie. Alte garnituri noi vor fi introduse pe rute care trec și prin Brașov
-
Socialacum 3 zile
Derogare de la lege pentru permiterea fumatului la Spitalul de Copii Brașov. O altă unitate medicală din România a cerut ministerului Sănătății înființarea unor locuri de fumat
-
Socialacum 3 zile
Șapte din zece români își petrec cel puțin o zi din concediu pentru a sta la coadă la ghișee. Autoritățile caută soluții pentru digitalizarea instituțiilor publice