Connect with us
Publicitate

Entertainment

FOTO / O ursoaică împreună cu doi pui printre maşini, în Răcădău. Allen Coliban: „Luăm în calcul posibilitatea de monitorizare a urșilor în timp real”

Publicat

pe

Foto: Stefan A.

Apariţie surpriză, aseară, în Răcădău. O ursoaică împreună cu doi pui şi-a făcut prezenţa într-o parcate din zonă. Momentul a fost imortalizat în fotografii de locuitorii cartierului. 

Publicitate

În imagini se vede cum cei trei urși se plimbă nestingheriţi printre maşinile parcate, ursoaica prima, iar în spatele ei micuţii ursuleţi. Din poze se vede că în zonă se află şi câteva tomberoane pentru deşeuri reciclabile, iar urşii par să dea târcoale chiar în acea zonă, semn că probabil căutau hrană printre gunoaie.

„Am avut discuții cu Regia Pădurilor Kronstadt să hrănim urșii departe de zonele locuite ca metodă de a preveni apariția lor în oraș. Lucru care s-a întâmplat anii trecuți, și care în mod inexplicabil s-a oprit în luna martie a acestui an. Evident, vom relua această practică. Avem alocări de sume bugetare astfel încât Regia Pădurilor Kronstadt să-și facă toate atribuțiile de gestionare al fondului de vânătoare. În plus o vom avea o discuție la Prefectura săptămâna viitoare, cu toți gestionarii de fonduri de vânătoare din zonă, astfel încât să găsim soluții împreună și luăm în calcul inclusiv posibilitatea de monitorizare a urșilor în timp real. Vedem câte exemplare sunt, când apar, când se apropie de zonele locuite, să putem interveni cu mijloace specifice pentru a-i speria și a-i îndepărta”, a transmis Allen Coliban, primarul Braşovului, într-un clip video postat pe pagina personală de Facebook la finalul săptămânii trecute, după o discuţie cu locuitorii din Răcădău.

Publicitate
Publicitate
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Zelincu

    15 iunie, 2021 at 1:07 pm

    Deci, mai vedem! O sa faca, o sa dreaga… In cazul de fata, sa dreaga la loc plus, extra topping, monitorizare in timp real. Are balta peste. D-aia n-are ursu coada, A&C, pardon AC!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes