Social
FOTO / O mocăniță a fost pusă în funcțiune la doar două ore de Brașov, în județul Sibiu. După 20 de ani micul tren a fost repornit, pentru bucuria turiștilor

Valea Hârtibaciului este una dintre cele mai pitorești și neexplorate zone din județul Sibiu, iar cursele cu Mocănița completează perfect peisajul
Sâmbătă a fost o zi plină pentru Mocănița Văii Hârtibaciului, plină de soare, de peisaje frumoase, de turiști și de evenimente.
”Vagon nou, televiziuni, tur ghidat prin Hosman, colegi care lucrau la linie – a fost o zi perfectă, în care ne-am dat seama încă o dată cât de importantă e mocănița pentru vale, că cei 13 ani de voluntariat care ne-au adus aici au meritat fiecare strop de sudoare, fiecare traversă schimbată, fiecare metru de linie defrișat și fiecare luptă oarbă cu instituțiile Statului, dar și cât de recunoscători suntem pentru toți cei care ne-au ajutat pe traseu!Și, pentru cei care ați avut răbdarea să citiți până aici, un mic pont – dacă vreți să vă bucurați în liniște de mocăniță și de peisaje, încercați să veniți la trenul de dimineață din Hosman, la ora 9:45, că cel de după-masă e foarte aglomerat”, se arată într-o postare de pe Facebook a Asociației Prietenii Mocăniței.
Conform administratorilor mocăniței, aceasta circulă în weekend și pleacă din Hosman la 9.45 și la 16.00. Prețul unui bilet dus-întors este de 25 de lei pentru adulți, respectiv 15 lei copii, se achiziționează la urcarea în tren și nu este nevoie de rezervare. Trenul, operat de SC Calea Ferată Îngustă SRL, e compus dintr-o locomotivă diesel și un vagon deschis de călători cu o capacitate de 40 de locuri.
-
Evenimentacum 2 zile
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum o zi
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Utilacum 2 zile
Atenţionare meteo! Cod roşu de vânt puternic în zona de munte a Braşovului
-
Economicacum o zi
O fermă din Făgăraş lansează un suc de afine care va fi distribuit în state precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Germania sau Marea Britanie
-
Utilacum 2 zile
Consultație gratuită la Eximia City Clinic în Brașov! (P)
-
Evenimentacum 2 zile
Cine este jandarmul ucis în atacul sângeros de la Râşnov. Marian lucra de 16 ani în Jandarmerie şi urma să se căsătorească la vară
-
Sportacum 2 zile
Unele dintre cele mai mari superstaruri ale atletismului mondial vin la Brașov Running Festival
-
Evenimentacum 3 zile
4 polițiști au fost reținuți în urma perchezițiilor de la Serviciul Permise, din Brașov. Alte 3 persoane au ajuns în spatele gratiilor pentru 24 de ore