Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO / O mașină de poliție a fost implicată într-un accident pe o stradă din Brașov

Publicat

pe

Accident mai puțin obișnuit petrecut în urmă cu puțin timp în cartierul Stupini. O mașină care circula pe strada Fântânii s-a izbit de o autospecială de poliție la intersecția cu Drumul Național 13, Calea Feldioarei. Impactul a fost destul de puternic, iar acest lucru se vede din fotografiile făcute de martorii care erau la fața locului.

Publicitate

În imaginile postate pe rețelele de socializare se poate observa că spoilerul autospecialei de poliție s-a desprins pur și simplu în urma accidentului. Din fericire persoanele care se aflau în vehiculele implicate în evenimentul rutier nu au fost rănite.

La fața locului au fost trimiși colegi ai agenților care se aflau în autospeciala lovită, iar polițiștii i-au testat pe șoferii ambelor mașini pentru a vedea dacă au consumat alcool, însă rezultatul a fost zero.

Oamenii legii au început verificările pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului. În plus, polițiștii trebuie să afle și dacă autospeciala IPJ se afla în misiune și dacă avea semnalele acustice și luminoase pornite.

Publicitate

sursa foto: facebook.com / INFO-TRAFIC Brașov

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes