Eveniment
FOTO / O imensă groapă de gunoi ilegală a fost descoperită în Bartolomeu. 30 de basculante de deşeuri au fost adunate, asta reprezintă doar 5%
500 metri cubi de deșeuri, în 30 autobasculante! Atât au scos, deocamdată, proprietarii unui teren din Brașov, notificați, dar și amendați de câte trei ori de polițiștii locali de la Biroului Protecția Mediului și Activități Comerciale.
Vorbim despre un teren împrejmuit situat în zona comercială din Bartolomeu în suprafaţă de aproximativ 30.000 de metri pătraţi, unde polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului, au identificat la sfârșitul anului trecut un adevărat lanț muntos de gunoaie. Accesul facil în zona respectivă, dar totodată ferită de ochii trecătorilor, au încurajat depozitarea necontrolată a diferitelor tipuri de reziduuri, în speță de deșeuri provenite din lucrări de construcții/demolări şi reamenajări, dar și deșeuri menajere, vegetale și ambalaje reciclabile.
Polițiștii locali au descoperit dezastrul ecologic în timpul verificărilor permanente efectuate pe raza Municipiul Brașov și, după ce au identificat prorpietarii (care sunt din județul Cluj), au întocmit și transmis nu mai puțin de trei somații în vederea salubrizării, igienizării și securizării zonei în vederea menținerii stării de curățenie, conform OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, cu completările și modificările ulterioare. Oamenii nu au reacționat decât la a treia sancțiune contravențională, astfel că pentru neconformare și nerespectarea legislației cu privire la protecția mediului, proprietarii terenului, au primit amenzi în valoare totală de 12.000 lei.
Atunci s-au și apucat de treaba! Din locație numai ieri au fost ridicate 500 metri cubi de deșeuri în 30 autobasculante, reprezentând însă doar 5% din depozitul ilegal constituit din zeci de tone de deşeuri. Acțiunea de salubrizare a terenului continuă, urmând ca toate cheltuielile cu acțiunile de ecologizare și evacuare a deșeurilor să fie suportate de proprietari.
Poliția Locală Brașov face din nou apel la spiritul de gospodar al proprietarilor de terenuri, fie persoane fizice sau juridice, să își mențină în stare salubră suprafețele pentru că, și așa, putem avea un oraș curat, civilizat și sănătos.
De asemenea, le aducem la cunoștință cetățenilor orașului că se fac acțiuni comune împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu în vederea depistării celor ce transportă și depozitează ilegal deșeuri, iar pe lângă sancțiunea contraventională poate fi luată și măsura complementară de confiscare a mijloacelor de transport.
-
Fapt diversacum 2 zileFOTO / Accident grav pe DN 13, la Rotbav: Trei persoane încarcerate după impactul cu un autocamion
-
Evenimentacum 2 zilePieton de 18 ani accidentat grav pe o trecere de pietoni din Brașov
-
Politicsacum 2 zileLuca Niculescu pune pe masă condițiile pentru un Guvern funcțional. Ce vrea să obțină în șase luni
-
Administrațieacum 2 zileLucrări la Cetățuia de pe Dealul Straja: Monumentul istoric va fi redeschis parțial publicului
-
Fapt diversacum 2 zileCum avansează lucrările la Varianta de Ocolire Sighișoara, drumul care va fluidiza traficul pe DN13
-
Evenimentacum o ziAccident grav pe Șoseaua Cristianului: Un șofer, rănit după ce a lovit un cal
-
Administrațieacum 2 zilePrima pistă de biciclete din Pădurile Parc ale Brașovului a intrat în etapa de execuție
-
Evenimentacum 2 zileRadar pe Drumul Poienii: Trei șoferi au rămas fără permis după ce au depășit limita legală



Muncitorul
19 mai, 2021 at 4:19 pm
Și unde au dus acum gunoaiele? Tot la o gropă amenajată?