Connect with us

Fapt divers

FOTO – VIDEO / Mii de oameni la aprinderea luminiţelor bradului din centrul Braşovului! 1,3 milioane de luminițe ale Crăciunului pot fi admirate

Publicat

pe

Publicitate

Brașovul, orașul din poveste și-a deschis astăzi porțile pentru miile de copii, părinți și bunici care au umplut Piața Sfatului pentru a număra secundele până la momentul în care sutele de mii de luminițe au anunțat începutul sărbătorilor de iarnă la Brașov.

Publicitate

Și dacă așteptarea acestui moment a fost însoțită de un show de lasere, oferit de Conexiuni, bucuria aprinderii luminițelor Crăciunului a fost continuată de concertul lui Ștefan Bănică, care le-a oferit celor prezenți un spectacol de neuitat.

Anul acesta orașul este împodobit cu aproximativ 1,3 milioane de LED-uri, care readuc atmosfera sărbătorilor de iarnă clasice, prin decorurile și luminițele în culorile Crăciunului – alb (rece și cald) și roșu. Această combinație dinamică, inspirată de coloratele dulciuri de Crăciun, se regăsește atât în bradul din Piața Sfatului, cât și în decorațiunile de pe stâlpi și clădiri.

Totodată, municipalitatea și-a propus să creeze mai multe zone în care brașovenii și turiștii se pot bucura de magia sărbătorilor de iarnă. Pe lângă Piața Sfatului, care găzduiește și Târgul de Crăciun, Aleea de sub Tâmpa devine un punct de atracție. Aici, copiii vor avea la dispoziție mai multe modele de decorațiuni (mașinuță, balon, tricicletă) din sute de luminițe care vor crea momente feerice pentru cei mici. Și aici, ca și în alte zone ale orașului, vor fi mai multe figurine de mari dimensiuni, care vor da posibilitatea vizitatorilor să își creeze propriile momente instagramabile.

Zona din fața Rectoratului îi va întâmpina pe cei care vin în centru cu un mini Târg de Crăciun, iar Piața Sf. Ioan este acoperită de un cort imens de luminițe.

Strada Republicii este acoperită de un tavan luminos și încadrată de zeci de brazi de Crăciun, iar Piața Unirii îi întâmpină pe cei care o vizitează cu bradul de Crăciun și scena nașterii Domnului Iisus. De asemenea, și toate străzile din centrul istoric sunt luminate, fiind montate modele pe stâlpii de iluminat, iar B-dul Eroilor oferă o adevărată feerie de Crăciun.

Târgul de Crăciun

Astăzi și-a deschis porțile și Târgul de Crăciun de la Brașov: 50 de căsuțe cu bunătăți, obiecte realizate de meșteșugarii și artizanii brașoveni, în cea mai mare parte, vă așteaptă în Piața Sfatului. Brașovenii și turiștii pot gusta langoși, jumări, cârnați, sarmale, piftie, iahnie de fasole, coaste în untură, pastă de jumări și untură pe pâine, cârnați cu fasole și murături, iahnie de fasole cu ciolan, cârnat în pită, varză călită cu cârnați, dar și pălincă, vin fiert, țuică fiartă și siropuri naturale. Ei vor putea achiziționa și  produse de carmangerie specifice acestui sezon – caltaboși, cârnați, jambon, ciolan, pastramă, dar și turtă dulce, cozonac, kurtos-kalacs sau ciocolată de casă. Meșteșugarii și artizanii oferă decorațiuni din rășină, ornamente și decorațiuni de Crăciun, șosete și căciuli de lână împletită, ceramică decorativă de Crăciun, căciuli, mănuși și papuci de blană, globuri de sticlă, ii și cămeși tradiționale.

Spectacolele de sărbători continuă toată luna decembrie. Mâine, 30 noiembrie, vă așteptăm la concertele rock-ului brașovean, care vor începe de la ora 18.00 cu trupa COCO și vor continua cu veteranii de la Conexiuni și Grup 74.

Duminică, 1 decembrie, de Ziua Națională a României, vă așteptăm de la ora 12.00 pe B-dul Eroilor la parada militară, iar de la ora 18.00, în Piața Sfatului, la un spectacol de muzică populară susținut de: Ansamblul Poienița, Ansamblul folcloric Búzavirág, Ansamblul Efthymos, Die Honterianer Tanzgruppe. Soliști: George Muraru, Anuța Săgneanca, Lorena & Radu Adam, Claudia Mirițescu, care va fi șți prezentatoarea spectacolului.

Bradul de Crăciun Braşov 2024
play-sharp-fill

Bradul de Crăciun Braşov 2024

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes