Connect with us
Publicitate

Administrație

FOTO / Lucrările la drumul județean care leagă satele Dacia și Viscri au ajuns la final. Consiliul Județean a declanșat procedura de recepție a șoselei

Publicat

pe

Proiectul de modernizare și reabilitare a drumului judeţean DJ 104 L Dacia – Viscri – Buneşti, finanţat din fonduri europene, se apropie de sfârşit. Lucrările de execuție s-au încheiat pe întreaga lungime, de 15,06 kilometri, a acestui drum.

Publicitate

Două tronsoane rutiere, cel cuprins între satul Dacia şi intrarea în satul Viscri şi cel de la ieşirea din Viscri spre Buneşti, au fost finalizate şi recepţionate în cursul anului trecut, iar joi, 28 septembrie, s-a declanșat procedura de recepție la terminarea lucrărilor pentru modernizarea segmentului situat în intravilanul satului Viscri, în lungime de 761 de metri.

La procedura de recepţie au fost prezenţi reprezentanţii Direcţiei pentru Cultură Braşov, cei ai firmei constructoare şi ai firmei care asigură dirigenţia de şantier, alături specialiştii din executivul Consiliului Judeţean Braşov care fac parte din comisia de recepţie şi din unitatea de implementare a proiectului.

Contractul de lucrări pentru segmentul rutier din Viscri a inclus refacerea drumului principal din sat, respectând cerinţele stabilite prin avizul Direcţiei pentru Cultură Braşov din punctul de vedere al soluţiei tehnice şi al materialelor folosite, având în vedere că Viscri are statutul de sit rural UNESCO.

Publicitate

Astfel, partea carosabilă a fost alcătuită din pavele abnorme din bazalt, cu o înălţime de 11-13 cm, montate într-un strat de nisip cu o grosime de 3-5 cm. Pietruirea existentă a fost consolidată cu lianţi hidraulici speciali, carosabilul fiind încadrat cu borduri din piatră fasonată, iar acostamentele s-au realizat din piatră spartă, în spatele bordurilor. Șanțurile au fost pavate cu piatră naturală, fiind utilizate pavele din bazalt rostuite cu mortar.

Podețele tubulare care asigură accesul în curți s-au construit prin acoperirea cu pământ a tuburilor şi a timpanelor, pentru încadrarea în peisagistica locului şi respectarea avizului Comisiei de Cultură. De asemenea, s-au realizat un podeț dalat, alei de acces și racordări la drumuri construite din piatră spartă şi balast, fiind semnalizată restricția de viteză de 25 km/h în intravilanul satului Viscri.

Executantul lucrării a fost firma SC Viaduct SRL din Odorheiu Secuiesc, valoarea totală a contractului fiind de 3.091.549,69 lei. Perioada de execuție a lucrărilor, conform contractului inițial, a fost de 6 luni, iar lucrările s-au realizat în 7,66 luni, conform graficului de execuție, cu mențiunea că prelungirea duratei de execuție s-a datorat perioadei de timp nefavorabil şi a exceptat perioadele de sistare datorate sezonului rece și cele în care s-a executat descărcarea arheologică.

Proiectul „Modernizare și reabilitare DJ 104 L Bunești – Viscri – Dacia (15,06 km)”, în valoare totală de 24.495.058,94 lei, a fost finanţat iniţial în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, iar în anul 2018 a fost preluat în Programul Operaţional Regional 2014-2020 – Axa prioritară 6 Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională. Acest proiect se încheie în acest an, odată cu finalizarea acestei proceduri de recepție la terminarea lucrărilor realizate în interiorul satului Viscri.

„Proiectul privind reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 104 L este unul extrem de important nu doar pentru satul Viscri, ci şi pentru comunităţile locale din zona de nord a judeţului. Dezvoltarea infrastructurii de transport rutier şi implicit a accesibilităţii şi mobilităţii persoanelor şi mărfurilor reprezintă un factor determinant pentru susţinerea dezvoltării economice a localităţilor Jibert şi Bunești. Mă bucur că soluţiile tehnice impuse de specialiştii Direcţiei pentru Cultură au putut fi implementate, astfel încât partea din intravilanul satului Viscri să-şi păstreze autenticitatea, iar turiştii şi localnicii să poată circula în condiţii normale pe întregul traseu. Am ajuns, astfel, în fază finală de execuţie cu cel de-al doilea proiect de modernizare a instractructurii rutiere a judeţului Braşov, din cele patru pe care le-am accesat în mandatul precedent. Sunt convins că vom reuşi să atragem fonduri europene pentru drumuri şi în exerciţiul financiar 2021-2027”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

Publicitate

Având în vedere finalizarea lucrărilor de excuție drumului județean DJ 104 L, modernizarea acestuia va crește gradul de accesibilitate rutieră în zona de nord a județului, va da un imbold dezvoltării economice a zonei Rupea și va determina o creștere a numărului de turiști dornici să viziteze satul Viscri.

„Prin implementarea proiectului, locuitorii din zonă vor beneficia de fluidizarea traficului, de reducerea timpilor de parcurs, dar şi de o mai bună accesibilitate între zonele cu destinaţie turistică şi cele cu funcţiune economică. Fluidizarea circulaţiei va determina şi o îmbunătăţire semnificativă a condiţiilor de mediu, sub forma diminuării poluării fonice şi a emisiilor poluante. Nu în ultimul rând, modernizarea infrastructurii rutiere va genera direct şi dezvoltare economică, prin atragerea unor noi investiţii în zonă şi, sperăm noi, creşterea ofertei de locuri de muncă”, a menţionat Daniel Gligoraş, administratorul public al judeţului Braşov şi managerul acestui proiect.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes