Connect with us
Publicitate

Administrație

FOTO / La Făgăraş sacii de gunoi se agaţă în cui, la vedere, în faţa blocului. Primăria a montat rasteluri unde oamenii să atârne sacii cu deşeuri reciclabile

Publicat

pe

Un proiect pilot al Primăriei Făgăraş, experimentat în zona Câmpului din municipiu, este aspru criticat de locatari. Asta pentru că el presupune agăţarea sacilor de gunoi în cui, în rasteluri, în faţa blocurilor. Oamenii au fost înştiinţaţi să agaţe în cui deşeurile selectate şi care pot fi reciclate.

Publicitate

O parte dintre făgărăşeni consideră proiectul ca fiind o idee greşită, care nu-şi are rostul şi care poate să aibă repercusiuni faţă de liniştea, ordinea şi siguranţa locatarilor. Prezentarea lui la blocurile din cartier s-a lăsat cu ameninţări şi scandal între locatari primar şi unii consilieri locali susţinători ai edilului.

Locatarii sunt obligaţi, în virtutea selectării deşeurilor, să-şi atârne sacii cu deşeuri selectate şi găletuşele cu resturi menajere pe un rastel montat în faţa scării de bloc. „Gardienii” proiectului au fost desemnaţi poliţiştii locali, care au obligaţia să controleze activitatea fiecărui locatar, iar cei care nu se conformează vor fi sancţionaţi. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu locatarii, iar opiniile lor sunt redate în materialul de mai jos.

„Reprezentanţi de la Primăria Făgăraş au venit în  cartier şi ne-au povestit despre acest proiect, dar majoritatea nu am fost de acord. Este o mare prostie, nu ştiu cine a gândit acest proiect să ne expunem gunoiul în faţa scării de bloc, lângă geamurile de la locuinţe. La noi în cartier populaţia selectează gunoiul şi nu înţeleg rostul acestui proiect. În urmă cu câteva zile, unii locatari am semnat un proces verbal şi am primit o găletuşă, dar ne pare rău că am luat-o.  Acest  proiect nu este pentru oameni civilizaţi. Nu vă daţi seama ce urât va arăta cartierul plin cu pungi de gunoi atârnate pe suporţi din metal. Pisiciile, câinii şi ciorile vor rupe pungile şi în jurul acestor suporţi va fi doar mizerie. O să fim un cartier plin de gunoi. În perioada următoare vom primi şi pungi colorate pentru hârtie-cartoane, plastic-metal, sticlă şi pentru gunoiul biodegradabil, iar  găletuşa o folosim să punem rezidurile de la mâncare. Au făcut şi un program pentru ridicarea pungilor de gunoi. Pentru fiecare categorie există un program, într-o zi scoatem punga cu carton, în altă zi  plastice, de trei ori pe săptămână se va ridica gunoiul biodegradabil şi rezidual. La blocul de vis-a-vis de al nostru vecinii s-au certat cu reprezentanţii primăriei şi au spus că nu vor aşa ceva. Nu este o soluţie corectă, să lase containerele existente de lângă blocuri, iar poliţia locală prin sondaj să urmărească dacă se face selectarea gunoiului. Ceea ce vor să facă este o ţigănie să ne expunem gunoiul în faţa scării. Când au montat suporţii  am crezut că sunt pentru flori şi ne gândeam că pe umeraşele respective vor agăţa ghivece de  flori curgătoare şi o să arate frumos, dar am fost şocaţi când am auzit  că în locul florilor vom agăţa saci cu gunoi. La noi la bloc au fost montaţi doi piloni, chiar la intrare în scară. Este o nebunie ceea ce vor să facă. De unde avem certitudinea că în plasele noastre  de gunoi atârnate  pe piloni nu mai bagă şi alţii gunoi. Nu stăm să păzim pungile până vin cei de la Salco să le ridice. Mai mult, gunoiul trebuie să-l scoatem dimineţa între 6.00 şi 8.00.  O viaţă întregă ne-am terzit la ora  6.00 şi acum se vrea să fim din nou la program. Suntem  pensionari  şi nu ne mai trezim dimineaţa la prima oră, nu vrem să ne  trezim dimineaţa pentru a duce gunoiul.  Trebuie să avem grijă şi de găleată, dacă o ia cineva, ce facem? În niciun stat european nu se expune gunoiul în faţa blocului” au spus locatarii din blocuri 17 de pe strada Câmpului Nou.

Publicitate

„Majoritatea locatarilor sunt împotriva acestui proiect. Cum să expunem pungile de gunoi pe pilonii respectivi? Este o ţigănie! Păsările şi animalele vor rupe pungile şi angajaţii de la Salco nu o să vină să facă curat.  Noi tundem iarba şi  facem curat în jurul blocului.  Containerele de carton şi peturi  din faţa blocului sunt pline de două săptămâni. Iarba depozitată lângă tomberoane a fost pusă de locatarii de la case şi nu au ridicat-o de câteva zile. Pentru acest proiect s-au cheltuit bani, suporţii  au fost nichelaţi la UPRUC. Ne-au făcut brad de Crăciun care urmează să fie ornat cu pungi de gunoi.  Au ales strada Câmpului pentru că noi sortăm gunoiul. De ce nu au ales alt cartier?  Ei nu vin să ridice containerele pline cu carton şi peturi, motivând că au maşinile stricate. Ce  se va întâmpla cu gunoiul dacă maşinile sunt stricate?  Vom sta cu el  în casă să se împută?  Suntem un cartier de oameni civilizaţi şi vor să ne impună un astfel de proiect. Când primim pungile toate containerele din cartier vor fi ridicate şi vom fi obligaţi să scoatem  gunoiul conform  programului, iar Salco vine şi îl ridică între  8.00 şi 10.00” au spus locatarii din blocul 7 de pe strada Câmpului Nou.

„Localnicii de la noi din bloc au refuzat să primească găletuşe pentru că nu suntem de acord cu acest proiect. Este o nebunie, o prostie,  cine o fi gândit aşa ceva? În perioada următoare fiecare familie va primi pungi cu un cod şi în funcţie de cât gunoi  aruncăm, atât se va plăti, spun ei. Nu înţeleg rostul proiectului” au spus locatarii din blocul E de la ANL.

„Pungile de gunoi vor fi momeală pentru urşi. La noi în cartier au mai fost urşi să vedeţi câţi vor mai veni. Nu suntem de acord cu acest proiect, vor să ne oblige să scoatem gunoiul de la 6.00 la 8.00. Cu ce am greşit să avem astfel de pomi de crăciun ornaţi cu pungi de gunoi sub geamurile locuinţelor. Genială idee, ne bagă pe gât un proiect cu care nu suntem de acord. Aşa ceva nu este posibil” au spus locatarii din blocul nr. 16, Câmpului Nou.

„Rolul nostru în acest proiect este de control şi de verificare. Ne asigurăm că se face selecţia în conformitate cu legea mediului. Acest proiect pilot se face pe două străzi din Municipiul Făgăraş, Câmpului Nou şi Câmpului Vechi, în zonele de apartamente şi de case. La blocuri s-au pus acele stative şi fiecare cuier este echivalentul unui apartament. Noi o să ştim al cui este sacul cu deşeuri şi ne asigurăm că se face selecţia corectă. Se doreşte să se reducă cantitatea de gunoi care se transportă la Braşov. Dacă se face selectarea, se va reduce cantitatea de gunoi care se duce la groapă. Toată lumea trebuie să respecte aceste reguli. Dacă nu, ţara noastră la sfârşitul anului va fi sancţionată cu sume imense. Interesul nostru al tuturor este că colectăm selectiv, să se reducă costurile activităţii de strângere a gunoiului. Activitatea de control şi verificare o vom începe din data de 12 iunie 2021. Momentan se face achiziţia cititoarelor” a spus directorul Poliţiei Locale, Lucian Petri pentru monitorfg.ro.

Sursa: Monitorul de Făgăraş

Publicitate

 

Referitor la rastelurile care au apărut în oraş, Primăria Făgăraş anunţă că „Făgărașul reciclează” este un proiect pilot prin care municipalitatea încearcă să obțină cele mai bune soluții de a pune în practică legislația în vigoare privind regimul deșeurilor și urmărim eliminarea taxei de salubritate prin introducerea schemei „plăteşte pentru cât arunci“.

Primarul Gheorghe Sucaciu și reprezentanți ai Primăriei Făgăraș s-au întâlnit cu cetățenii pe parcursul mai multor zile și au discutat despre toate aspectele legate despre noul sistem de colectare selectivă, unele dintre întâlniri sfârșindu-se chiar după ora 22.00. Multe persoane reticente au înțeles motivele implementării proiectului și au acceptat să primească materialele necesare desfășurării acestuia, iar dovezile sunt procesele verbale de predare/primire semnate. Tot atunci li s-a adus la cunoștință locuitorilor din cartierul Câmpului că stativele amplasate sunt pentru o monitorizare eficientă a modului în care se va face selectarea deșeurilor, urmând să fie înlocuite cu containere pentru fiecare fracție după ce peste 90% dintre ei vor respecta regulamentul și vor arunca gunoiul pe 5 fracții. Discuțiile au fost constructive și proiectul a suferit modificări în urma sugestiilor făcute de cetățeni.

Administrația locală nu a inventat nimic nou, ci doar respectă prevederile prin care gunoiul menajer trebuie acum să fie partajat în deșeuri reziduale și deșeuri biodegradabile, pe lângă cunoscutele deșeuri reciclabile (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă).

Conform Art. 1 alin. 3 din Legea 181/2020, cunoscută sub denumirea de Legea compostului: „începând cu data de 1 ianuarie 2021, autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sistemul de colectare separată a deşeurilor biodegradabile, să extindă colectarea separată din uşă în uşă a biodeşeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei „plăteşte pentru cât arunci“ şi să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural”.

De asemenea, conform Art. 4 pct. 3 alin. 3 din aceeași lege: „autorităţile administraţiei publice locale au următoarele obligaţii:

  1. elaborează strategii şi programe proprii pentru gestionarea deşeurilor biodegradabile;

  2. asigură şi răspund pentru colectarea separată a materialelor sau deşeurilor destinate compostării/digestiei anaerobe;

  3. asigură informarea cetăţenilor prin mijloace adecvate şi prin publicarea pe site-ul propriu asupra sistemului de gestionare al deşeurilor biodegradabile destinate compostului/digestatului”.

În plus, implementarea proiectului pilot „Făgărașul reciclează” se face urmărind recomandările pentru aplicarea modificărilor legislative introduse prin Ordonanța de Urgență nr. 74/2018.

Publicitate

 

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes