Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO / Județul Covasna, „încolțit” de lupi. Au fugărit o ciută pe care au mâncat-o chiar în staţiunea Covasna

Publicat

pe

În ultimele zile, mai mulți lupi și-au făcut apariția în diverse zone din județul Covasna. Au ajuns chiar până în orașul Covasna, fugărind o ciută, pe care au prins-o pe strada Primăverii și au mâncat-o acolo, pe loc, transmite Covasna45.ro.

Publicitate

Oamenii s-au speriat și spun că, după ce că avem de-a face cu un număr prea mare de urși, încep acum și lupii.

Attila Kiss, care gestionează cinci fonduri de vânătoare din județ, a monitorizat suprafețele de pe 3 fonduri și a constatat că pe camerele video au apărut, în decurs de 48 de ore, nu mai puțin de 21 de exemplare. Un număr foarte mare, având în vedere că aceste animale nu obișnuiesc să se „afișeze”.

Motivele înmulțirii lupilor sunt două. În primul rând interzicerea vânătorii, din 2016, și pesta porcină, care le-a asigurat hrană din belșug. Problema e că se apropie și sunt tot mai mulți. De când sunt eu în acest domeniu, de peste 24 de ani, nu am văzut atâtea exemplare pe camerele de monitorizare. Din păcate, viitorul e sumbru și vom rămâne fără faună sălbatică dacă nu se iau măsuri. Vom rămâne fără căprioare, cerbi, iepuri, mistreți.

Publicitate

Ca și ursul, lupul nu are prădător natural. În ultima perioadă au mâncat câini, inclusiv din curțile oamenilor. Dacă îi dai unui lup o oaie sau un câine, va alege câinele, e un fel de desert pentru el”, a explicat, pentru Covasna45.ro, specialistul în cinegetică Attila Kiss.

Imagini cu lupii dând târcoale mai multor comune din județ circulă deja printre fermieri și vânători, care privesc cu îngrijorare fenomenul. Vorbim despre Zagon, Păpăuți, Turia, Chiuruș – Covasna. Autoritățile locale la care ajung plângerile oamenilor ridică din umeri și spun că pot interveni doar dacă există pericol iminent. Așa numita cotă de intervenție. Procedurile sunt însă destul de greoaie și, în bunul stil românesc, se face o „comisie” și abia apoi se iau măsuri. Este și motivul pentru care statul român plătește despăgubiri uriașe fermierilor pentru pagubele cauzate de lupi (și urși). Statul, adică noi.

În România, se pot recolta, prin derogare, maxim 94 de exemplare de lup pe an. Anul trecut, s-au recoltat 29, dintr-un număr de 47 de exemplare aprobate.

 

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes