Prima pagină
FOTO / IPJ Braşov are 16 maşini noi

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov are în dotare 16 autospeciale noi.
Acestea fac parte din programul de reînnoire al parcului auto al Poliției Române din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Autospecialele care au intrat în dotarea structurilor operative vor fi folosite în activitățile zilnice și vor conduce la creșterea capacității de acțiune.
Acestea au dotări specifice muncii operative, sunt inscripționate, au rampe de semnalizare acustice și optice, imaginea acestora fiind schimbată printr-o nouă colantare.
Autospecialele au fost repartizate structurilor de ordine publică și rutieră, fiind distribuite Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, Secția 1 Poliție, Secția 3 Poliție, Secția 4 Poliție, Poliției Stațiunii Predeal, Poliției Municipiului Codlea, Poliției Municipiului Făgăraș, Poliției Stațiunii Poiana Brașov și Posturilor de Poliție Tărlungeni, Prejmer, Cristian, Hoghiz și Teliu.
-
Evenimentacum 3 zile
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Evenimentacum 2 zile
Chipsuri cu gust de șosete, pe rafturile magazinelor din Brașov. Sortimentul a fost scos pe piață de firma din Harghita care a produs conservele cu excremente de urs
-
Administrațieacum 2 zile
În Poiana Braşov se va schia până de Paşte
-
Utilacum 3 zile
Atenţie şoferi! Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a fost doborât de vânt
-
Evenimentacum 3 zile
Caz şocant în Covasna! Un bărbat și-a vândut de mai multe ori fiica de 14 ani ca sclavă sexuală, pe o ladă de bere și 50 de lei
-
Administrațieacum 19 ore
Spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav vor fi scoase la închiriere, prin licitație. Cât va costa chiria pentru aceste spații
-
Evenimentacum o zi
Angajatul unui lanț internațional de fast food, cu restaurante în Brașov, a fost achitat pentru că racola minore pentru prostituție. Magistrații l-au condamnat pentru că trimitea tinere majore să facă sex pe bani
-
Utilacum 2 zile
Veşti bune pentru braşoveni! Călătorii RATBV îşi pot cumpăra bilete şi din sediile Poştei Române