Administrație
FOTO / Foişoarele de Sub Tâmpa sunt restaurate. Unul dintre ele a fost lovit de un copac doborât de vânt

Unul dintre cele două foișoare de pe Aleea de sub Tâmpa va fi reabilitat complet până vineri, iar cel de-al doilea va fi reparat și vopsit. Lucrările sunt în desfășurare, iar în prezent se lucrează la refacerea acoperișului unui dintre cele două foișoare.
Acoperișul a fost afectat de un arbore, la începutul lunii august, iar la sesizarea rangerului de pe Tâmpa, Primăria, Regia Pădurilor Kronstadt și Salvamont Poiana Brașov au început demersurile pentru expertizarea construcției și procurarea materialului lemnos necesar. În urma expertizei s-a constatat că refacerea completă a acoperișului este imperios necesară, iar materialul lemnos a fost pus la dispoziție de RPLP Kronstadt.
Astăzi, se pregătea montarea foliei anticondens, iar până vineri, dacă vremea va permite, va fi montată șindrila bituminoasă care va acoperi foișorul.
În paralel, va fi recondiționat mobilierul celor două foișoare și acestea vor fi revopsite.
Lucrările sunt efectuate de firma care are contract cu Primăria pentru repararea și întreținerea mobilierului urban.
Recent s-a încheiat și curățarea și zugrăvirea apeductului din vecinătatea foișoarelor, tot în urma unor sesizări venite din partea cetățenilor.
-
Evenimentacum 2 zile
Un bărbat din Brașov își caută iubita care a dispărut în urmă cu 4 zile. El a cerut ajutorul poliției pentru găsirea femeii
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Tragedie pe Calea Feldioarei, în Braşov. Un bărbat mort după ce a intrat cu maşina într-un TIR parcat
-
Evenimentacum 2 zile
Scandal în miez de noapte pe strada Republicii din Brașov. Un tânăr de 19 ani a agresat un bărbat cu trei ani mai mare decât el
-
Socialacum 2 zile
Pe DN 1, Braşov – Ploieşti, va fi construită o turbogirație într-o intersecţie foarte periculoasă de la Câmpina
-
Administrațieacum 2 zile
Veste bună pentru iubitorii sportului din Braşov. S-a semnat contractul de construcţie a noii săli polivalente de peste 10.000 de locuri
-
Administrațieacum o zi
FOTO / Au fost finalizate lucrările de modernizare de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
Ploile vor pune stăpânire pe județul Brașov. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. În alte 9 județe există o atenționare cod portocaliu
-
Evenimentacum 23 de ore
IMAGINEA ZILEI / O fotografie ajunsă virală pe Facebook a produs isterie între internauţi şi „a pus pe jar” Poliţia