Fapt divers
FOTO / Fenomen foarte rar surprins în fotografii, în Munţii Bucegi
Efectul Gloria, un fenomen foarte rar, a fost surprins în imagini de către Valentin Bălan, ranger la Administrația Parcului Natural Bucegi.
Efectul Gloria mai poarta numele de „Spectru montan” ori „Spectru Brocken”. În condiții propice, umbra observatorului este proiectată pe ceață. Picăturile minuscule de apă reflectă lumina soarelui înapoi către acesta, formând un nimb colorat în jurul umbrei.
Condițiile rare se referă la refracția și dispersia luminii atunci când soarele, situat în spatele celui care observă, îi proiectează umbra pe un nor sau pe ceața situată mai jos decât poziția acestuia, iar norul respectiv este format din picături de apă cu diametrul de dimensiune situată într-un interval bine precizat.
Credit foto : Vali Balan, Romsilva- Administrația Parcului Natural Bucegi
-
Economicacum o ziTaxele a 11 angajați, reținute dar neplătite statului. Administrator din Codlea, trimis în judecată
-
Fapt diversacum o ziAeroportul Brașov se transformă în „Dracula Airport” la final de octombrie
-
Utilacum 2 zileNoi soluții pentru eficientizarea transportului metropolitan din Râșnov: Conexiune directă cu Poiana Brașov
-
Evenimentacum 2 zileFOTO / Accident în lanț pe bulevardul Saturn: Trafic îngreunat în zona Gemenii
-
Evenimentacum 2 zileZiua Pompierilor din România, sărbătorită la Brașov cu paradă militară și expoziție de tehnică de intervenție
-
Administrațieacum 2 zileO nouă parcare subterană în centrul Brașovului? Ce propun arhitecții pentru Centrul Civic și zona Primăriei
-
Utilacum 2 zileVremea în Brașov: Caniculă sufocantă urmată de furtuni și vijelii
-
Politicsacum o ziIlie Bolojan ia în calcul demisia din fruntea Guvernului





