Social
FOTO – VIDEO / Doi ursuleţi, de doar două luni, au ajuns la adăpostul de la Zărneşti. Cele două fetiţe care s-au pierdut de mama lor vor fi îngrijite şi hrănite
Doi ursuleţi de doar două luni au ajuns ieri în grija oamenilor de la adăpostul din Zărneşti. Cele două fetiţe au ajuns în apopierea unei gospodării din localitatea sibiană Biertan. Bărbatul care le-a găsit a stat două zile în aşteptarea mamei celor două mici ursoaice, însă aceasta nu a mai apărut. Pentru că erau slăbite a anunţat autorităţile şi aşa micuţele au ajuns la Zărneşti.
„Două fetițe pufoase, orfane la numai două luni de viață, au ajuns aseară în grija echipei sanctuarului AMP Libearty. Micuțele ursulice au fost găsite lângă o casă din Biertan, județul Sibiu.
Erau singure, înfometate și extrem de speriate! În zadar a așteptat-o omul pe mama urs…aceasta nu a venit, deși micuțele au strigat-o neîncetat.
Pentru a le feri de pericole, să cadă pradă câinilor sau altor animale din zonă, omul le-a lăsat peste noapte în curtea lui, sperând că ursoaica va apărea. Nu a apărut nici peste noapte și nici a doua zi.
Văzând că ursulicele sunt slăbite, deshidratate, iar viața lor era în pericol și pentru că nu aveau nicio șansă singure, omul a decis să ne solicite ajutorul.
Datorită unei bune colaborări cu președinta Asociației Prietenii Berzelor, din Sibiu, micuțele au ajuns la timp în grija echipei sanctuarului și a medicului. Bun venit în pădurea de stejar AMP Libearty, micuțelor!”, a scris pe Facebook. Asociaia „Milioane de Prieteni”.
-
Utilacum 2 zileRestricții de trafic pe ruta Brașov-Bacău: DRDP a deschis șantierul pe DN11, în județul Covasna
-
Evenimentacum 2 zileTragedie la Spitalul Mârzescu din Brașov: O persoană a decedat în urma unui incendiu
-
Utilacum 2 zileÎncepe furnizarea căldurii în Brașov: SPLT anunță probele de etanșeitate și pornirea sistemului centralizat din 7 octombrie
-
Fapt diversacum o ziCălin Georgescu, adus sub escortă la DIICOT pentru percheziții informatice. Familia acestuia dă explicații procurorilor
-
Politicsacum 2 zileCotroceni: Partidele parlamentare, chemate din nou la negocieri după trei desemnări eșuate
-
Utilacum 2 zile„Brașov Reciclează!”: Începe campania de toamnă pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice
-
Fapt diversacum 2 zileȘofer brașovean prins cu o alcoolemie uriașă pe strada Zizinului în miez de noapte
-
Evenimentacum o ziFinala Campionatului Național de Viteză în Coastă 2026 se decide la Brașov


