Fapt divers
FOTO / Doi urşi care au trăit toată viaţa în cuşcă, în Ucraina, ajung la sanctuarul de la Zărneşti pentru a-şi trăi bătrâneţea în linişte
Alisa și Timka, urșii salvați de la o grădină zoologică din Ucraina, sunt pe drum spre Sanctuarul Libearty. Mai este puțin până când mașina specială în care au fost încărcați cei doi blănoși, cu ajutorul organizației LAEO din Ucraina, va ajunge în România! Este o misiune de salvare dificilă și încărcată de emoție dar, la final, tot efortul va merita căci Alisa, ursoaica oarbă în vârstă de 27 de ani și uriașul Timka, 20 de ani, se vor bucura de natură pentru prima dată în viața lor. Cei doi urşi sunt aduşi la Zărneşti de la aproape 2.000 de kilometri distanță.
Timka are nevoie de tratament medical pentru dantură iar Alisa va avea nevoie de îngrijiri speciale toată viața, pentru că este nevăzătoare.
Alisa are 27 de ani, este oarbă și a fost “mașină“ de făcut pui. Nu se știe unde ajungeau puii ei, dar ea de fiecare dată după ce năștea rămânea cu sufletul împietrit de durere și marcat pe viață. Din cauza stresului, Alisa se leagănă într-un ritm știut doar de ea, parcă să își aline durerea.
Timka este partenerul de viață al Alisei. Are 20 de ani și este un urs masiv, de circa 400 de kilograme, tatăl tuturor puilor care au fost smulși de lângă Alisa.
Asociația LAEO din Ucraina, s-a implicat în salvarea lor și i-a luat în custodie. Timka a fost castrat, dar a rămas ca dantura lui, afectată grav de mâncarea total neadecvată.
-
Fapt diversacum 2 zileFunSylvania lansează „Vinerea Brașovenilor”: 33% reducere la bilete
-
Socialacum 3 zile45 de atacuri ale urșilor și lupilor în Brașov. Peste 190 de animale, ucise
-
Utilacum 3 zileProgram de toamnă la Zoo Brașov: Care este noul orar de vizitare
-
Administrațieacum 3 zileVIDEO | Lucrările pentru închiderea depozitului Timiș-Triaj au ajuns la 78%
-
Socialacum 3 zileSRI a dejucat un plan de sabotaj al Rusiei în România. Ce obiective strategice erau filmate de un cetățean rus
-
Turismacum 2 zileȘantierul unui hotel oprește Gondola Sinaia. Primăria anunță măsuri de urgență
-
Socialacum 3 zile200 de maidanezi încă umblă prin Zărnești. Primăria pregătește un contract de 500.000 de lei pentru a scăpa de câinii fără stăpân
-
Utilacum 3 zileTrafic oprit temporar sâmbătă pe DN 11 în județul Brașov. Rutele afectate de Turul României 2026





