Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO / Doi turişti au fost surprinşi de avalansă în Munţii Făgăraş. O femeie a ajuns la spital

Publicat

pe

O turista rănită la ambele picioare în urma unei avalanșe care a avut loc joi seara din Munții Făgăraș a fost transportată vineri dimineața la spital.

Publicitate

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat că salvatorii montani au ajuns vineri dimineața la baza muntelui cu cei doi turiști accidentați, coborârea efectuându-se continuu, pe parcursul întregii nopți, doar cu un scurt popas pentru hidratare și refacerea echilibrului termic, la cabana Negoiu.

„Persoana care a suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare a fost transportată la spital pentru acordarea de asistență medicală și îngrijiri. Cealaltă persoană este în acest moment evaluată medical”, a transmis DSU.

Anterior, ISU Sibiu a anunțat că un echipaj SMURD s-a deplasat spre Valea Porumbacului pentru preluarea unei tinere de circa 26 de ani cu fractură la piciorul stâng și entorsă la cel drept de la echipajul Salvamont Sibiu.

Publicitate

Cei doi turiști au fost surprinși joi seara de o avalanșă în Vârful Negoiu, iar unul dintre ei a fost rănit la picioare.

Cel de-al doilea a reușit să iasă din avalanșă, fără a acuza dureri sau traumatisme vizibile.

Reprezentanții DSU au anunțat joi seara că, din cauza condițiile de noapte și a zonei muntoasă periculoasă, realizarea unei misiuni de intervenție cu un elicopter SMURD nu putea fi realizată în condiții de siguranță.

Astfel, o echipă de salvatori montani din cadrul Salvamont Sibiu a plecat pe jos spre locul incidentului.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes