Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO / Doi adolescenți s-au rătăcit pe munte, în zona Predealului. Jandarmii montani au fost alertați și au plecat în căutarea lor

Publicat

pe

Plimbare cu emoții pentru un grup de adolescenți care au plecat în drumeție pe munte. În timp ce se aflau prin pădurile din jurul Predealului doi dintre ei s-au depărat de grup și s-au rătăcit. Ceilalți tineri au observat, la un moment dat, că cei doi prieteni lipsesc și pentru că nu puteau să dea de ei au decis să sune la 112 după ajutor.

„Patrula de jandarmi aflată pe traseul montan cuprins între Cabana 3 Brazi și Poiana Secuilor, a primit o sesizare din partea unui grup de persoane, cum că nu reușesc să ia legătura cu doi membri care lipsesc. Jandarmii s-au organizat în cel mai scurt timp posibil și în baza informațiilor primite de la turiști, au început căutările celor doi adolescenți. După 30 de minute, la o distanță de aproximativ 1 km pe traseul spre Cheile Râșnoavei, tinerii au fost găsiți nevătămați și fără a avea nevoie de asistență medicală. Ne bucurăm că experiența și profesionalismului colegilor noștri a făcut ca acțiunile de căutare să se termine într-un timp scurt, precum și de faptul că adolescenții sunt în afara oricărui pericol, având în vedere că vremea din zonă le-ar fi putut crea probleme”, au declarat reprezentanții Jandarmeriei Brașov.

Turiștii care aleg să meargă în drumeție pe munte sunt sfătuiți să se intereseze înainte de traseul pe care îl vor parcurge și să anunțe salvamontiștii sau jandarmii montani despre plimbarea lor. În caz de urgență, autoritățile vor ști în ce zone se vor deplasa turiștii și vor putea ajunge la ei mult mai repede.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes