Connect with us

Eveniment

FOTO / Cum a fost provocată avalanşa din Bucegi unde două femei au fost prinse sub zăpadă şi cât de grea a fost intervenţia salvamontiştilor

Redactia Brasov

Publicat

pe

Sâmbătă, 23 ianuarie, în jurul orelor 16:00, în zona Mălăiești-Țigănești din Masivul Bucegi, două turiste au fost la un pas de moarte.

Publicitate

Ele se deplasau de la Cabana Mălăiești spre lacul Țigănești, dorind să ajungă la refugiul Țigănești și să înnopteze acolo. La o traversare, fata care mergea în față a declanșat o avalanșă (de tip placă de vânt), de dimensiune medie, care a purtat-o până în firul pricipal al văii. Din fericire, fata nu a fost acoperită de zăpadă, dar a suferit numeroase traumatisme la nivelul abdomenului. Colega ei, care se afla la 5 metri în urmă, a rămas în zona potecii, nevătămată, dar foarte speriată. Ea a reușit să ceară ajutor la numărul de urgență 112. La scurt timp a sunat pentru ajutor și persoana surprinsă de avalanșă.

După primirea apelului inițial, echipa Salvamont Râșnov a fost prima care s-a deplasat spre locul accidentului. Au pornit de urgență spre Mălăiești și salvatorii montani din cadrul Compartimentului Salvamont al Consiliului Județean Brașov, în ajutor venind inclusiv jandarmi montani de la postul Râșnov. A fost solicitat suport aerian pentru survolarea zonei și găsirea rapidă a persoanei rănite, un elicopter fiind alocat în acest sens. Până la urmă, atât condițiile meteorologice defavorabile, cu vânt în rafale de 35-45km/h, cât și venirea întunericului au dus la anularea zborului.

Publicitate

Salvatorii au găsit victima conștientă și au transportat-o de urgență la Cabana Mălăiești, unde a fost încălzită și reevaluată din punctul de vedere al stării de sănătate, apoi transportată și predată la ambulanță, în stare stabilă și cu moralul refăcut. Cea de-a doua fată, fără afecțiuni, a coborât însoțită de salvatori până la baza muntelui.

La acțiune au participat: 3 salvatori montani de la Râșnov; 9 salvatori montani de la Consiliul Județean Brașov; 3 jandarmi montani de la Râșnov.

Publicitate

„Reamintim turiștilor să nu neglijeze prognoza și buletinul nivometeorologic. Menționăm că turistele erau echipate corespunzător, având îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate, precum și echipamente de campare, dar nu aveau asupra lor echipament de autoasigurare și nici kit de avalanșă.„, transmite Serviciul Județean Salvamont Brașov.

Informaţii despre evenimentul de ieri găsiţi AICI.

Publicitate
Spune-ți părerea

Eveniment

Cod Galben de ninsori şi viscol, în judeţul Braşov

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

În interval 05 martie, ora 16:00 – 06 martie, ora 16:00, sudul judeţului Braşov este vizat de o atenţionare Cod Galben de ninsori moderate cantitativ şi viscol. Zonele afectate sunt Carpații Orientali și Carpații Meridionali.

În intervalul menționat, la munte va ninge moderat cantitativ (15 – 20 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent, la început în nordul Carpaților Orientali, apoi mai ales în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali.

Publicitate

Vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la peste 1.700 m, rafalele vor depăși 100 km/h și va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.

Citește mai mult

Eveniment

Jandarmii care au petrecut în pandemie fără măşti şi distanţare, în faţa unităţii, au fost amendaţi

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

Aproximativ 35 de jandarmi din Brașov, militari ai Grupării Mobile de Jandarmi „Burebista”, au organizat o petrecere-surpriză în cinstea șefului lor, care tocmai ieșise la pensie. La eveniment nu s-a respectat nicio normă de distanțare fizică și nu s-au purtat măști de protecție. Acum sunt cercetați disciplinar de o comisie de anchetă.

Pe rețelele sociale au apărut imagini cu confeti și șampanie de la petrecerea-surpriză, în care se vede că jandarmii nu purtau niciun fel de mască de protecție. Mai mult, ei stăteau aproape unii de alții, iar la poza de grup erau practic lipiți unul în altul.

Publicitate

În urma petrecerii organizate chiar în faţa unităţii din Braşov, toţi jandarmii prezenţi la veniment au primit amenzi de câte 500 de lei.

„Toți cei implicați au fost sancționați la Legea 55 cu amendă contravențională în valoare de 500 lei. Aceștia au fost sancționat disciplinar conform procedurilor interne”, a transmis Mihai Preda, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi „Burebista”

Publicitate

Imagini cu petrecerea din pandemie puteţi vedea AICI.

Citește mai mult

Eveniment

FOTO / Doi bărbaţi din Făgăraş, tată şi fiu, prinşi în flagrant cu peste 120 kg de peşte pescuit ilegal

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

Un bărbat din Făgăraş şi fiul lui au fost prinşi joi noapte că au pescuit fără a avea aprobare. Bărbaţii se întorceau de la pescuit de pe râul Olt, pe raza localităţii Porumbacu de Jos, din Sibiu. Poliţiştii au găsit peste 100 de kilograme de peşte în portbagajul maşinii în care se aflau cei doi. 

În noaptea de 3 spre 4 martie, polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Sibiu, împreună cu reprezentanții A.J.V.P.S. Sibiu au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol pe râul Olt.

Publicitate

„Cu această ocazie, în zona localității Porumbacu de Jos, polițiștii au depistat un autoturism în interiorul căruia se aflau doi bărbați, tată și fiu, în vârstă de 22, respectiv 46 de ani, domiciliați în municipiul Făgăraș, județul Brașov.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii au găsit în interiorul acestuia plase de pescuit de tip monofilament din nailon și din material textil și mai mulți saci cu pește proaspăt capturat. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare privind săvârșirea infracțiunilor de pescuit comercial fără licență sau autorizație, deținerea și utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, respectiv deținerea și transportul fără documente legale a peștelui obținut din pescuit”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate

De asemenea, au fost confiscate autoturismul, două plase de tip monofilament din nailon, în lungime totală de 130 de metri, 4 plase din material textil în lungime totală de 220 de metri, iar cantitatea de 123,3 kg de pește proaspăt a fost confiscată și predată în vederea valorificării.

Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Ordine Publică sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Citește mai mult
Publicitate

De Interes

>