Connect with us
Publicitate

Cultural

FOTO / Calcanul anost și cenușiu al unui bloc de pe Calea București, transformat într-o pictură care îi face pe brașoveni să se oprească, să o privească și să se bucure de ea

Publicat

pe

Maria Zurbagiu, ilustratoare și artistă de street art stabilită la Brașov, a finalizat lucrarea de pe calcanul unui bloc de pe Calea București. (Galerie foto cu lucrarea la finalul articolului)

Publicitate

Pictura murală are rolul de a unifica grafic o parte din realizările societății românești din ultimele trei decenii.

Marea majoritate a oamenilor atunci când vorbesc sau se gândesc la arta stradală se gândesc automat la măzgăleli ilegale pe pereți sau acte de vandalism răspândite pe ziduri sau uși. Dar arta stradală poate însemna şi altceva. Rolul artei stradale în înfrumuseţarea oraşului este unul important, mai ales atunci când arta prezentată în spaţiul public este una de calitate, cu respect faţă de valorile locului, faţă de tradiţie şi de moştenirea culturală pe care am primit-o. În plus, arta murală are o audiență mult mai vastă, lucru care îi face pe trecători, fie ei brașoveni sau turiști, să se oprească, să o privească, să se bucure de ea, să discute despre temele abordate, să ia pulsul artei locale sau zonale, fără a intra neapărat într-o galerie de artă sau un muzeu de artă plastică. Arta murală are un public foarte larg și nu necesită reguli pentru a fi asimilată.

Lucrarea de pe Calea București este una puternic încărcată de simboluri, ca o metaforă vizuală a filmului. Ea conține realizări, oameni frumoși și exemple pozitive din istoria noastră recentă care definesc ce înseamnă România astăzi și cum ne definim identitatea.

Publicitate

Maria Zurbagiu sau „meri the zu” cum își semnează lucrările, descrie procesul de alegere a simbolurilor reprezentate și cum ele se compun în lucrare:

Personajul central este un zimbru, ca simbol al reapariției populațiilor de zimbrii în Carpații românești. Pe el sunt doi copii îmbrăcați în port popular și cu elemente din folclor, mască tradițională folosită la colind și un sat românesc în miniatură. Tot din tradiții mai apar elemente de arhitectură rurală, porți și stâlpi sculptați, dar și borne ale drumului Via Transilvanica proiectul ultramaratonistului Tibi Ușeriu.

Copacul este într-un proces de refacere, bara de loading… fiind atât un deziderat cât și un necesar de refacere a codrului.

Deasupra zboară Simona Maierean, prima femeie pilot NATO, care mânuiește un dracon dacic stilizat.

O rachetă simbolizează zborul lui Dumitru Prunariu, absolvent al Liceului 4, actualul Colegiu Național de Informatică Grigore Moisil aflat peste drum de viitoarea lucrare. Iar sprijinit de copac va fi compasul, metaforă a moștenirii lui Grigore Moisil și a colegiului brașovean ce îi poartă numele.

Publicitate

Alte mici detalii și simboluri vor rămâne de descoperit de privitori în lucrarea care are o înălțime de 4 etaje. Realizarea lucrării a durat aproximativ trei săptămâni.

Proiectul face parte dintr-un viitor documentar al Televiziunii Române care pune în evidență transformările bune prin care trece țara noastră. “The New Romania – România ultimilor 30 de ani” este titlul de lucru al viitorului documentar produs. TVR colaborează cu Asociația Amural – grupul de artiști și curatori din Brașov ce a făcut posibile nu mai puțin de 9 lucrări de artă murală în oraș și alte 6 în desfășurare în țară.

Amural a propus calcanul de vizavi de Colegiul Național de Informatică și s-a ocupat de producția tehnică a lucrării.

“Ne-am bucurat mult să putem să contribuim la acest proiect, Meri este o artistă pe care o apreciem și cu care am colaborat și anul trecut în beneficiul orașului. Ne-am dorit ca peretele să fie cel de vizavi de Info (Grigore Moisil) pentru că e în cartier și îi va inspira pe elevi și pe brașoveni în general. Avem experiența lucrărilor de lângă Colegiul Aprily Lajos despre care elevii ne-au mărturisit că le-au făcut orele mai frumoase, ne așteptăm să se întâmple la fel și pentru elevii de la Moisil” – Răzvan Pascu, Amural.

Proiectul este finanțat de Kogainon Films si producatorul american de film Dan Dimancescu.

Dan Dimancescu este un cetățean american de origine română. El este și consulul onorific al României la Boston. Începând cu anii 90′ a început să vină în România pentru diverse proiecte și afaceri.

Publicitate

Video: Electra Ghiza

Foto: Amural

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes