Social
FOTO / Brașovul, din nou pe harta șahului mondial! A 5-a ediție a Festivalului Internațional de Șah are loc chiar zilele acestea, în Poiană

E freamăt mare zilele acestea în Poiana Brașov, acolo unde se desfășoară a V-a ediție a Festivalului Internațional de Șah, organizat de C.S. Șah Club Brașov. Peste 200 de participanți din 7 țări și-au dat întâlnire în sala NATO a hotelului Piatra Mare. Cel mai tânăr concurent, George Albu, are doar 6 ani, în timp ce decanul de vârstă al competiției, maestrul Vasile Constantin, tocmai a împlinit 86 .
Concursul a început sâmbăta aceasta și se va finaliza vineri, la ora 14:30, când va avea loc premierea. Favorit la câștigarea titlului este marele maestru internațional Vlad Jianu, din București. Însă toți ochii sunt ațintiți asupra Mariei Lia Alexandra, brașoveanca de 13 ani medaliată la Campionatele Europene de Juniori de la Praga și deținătoarea recordului de vârstă la seniori din istoria șahului mondial: în decembrie 2019, pe când avea doar 11 ani, Maria – elevă a Colegiului de Informatică Grigore Moisil, a câștigat prima medalie la Campionatul Național de Seniori.
„Ne bucurăm că în sfârșit situația pandemică ne-a permis să organizăm această ediție, deși limitată ca număr de participanți totuși am reușit să o facem și sperăm ca România să-și recapete statutul internațional de țară de elită în șahul mondial. În plus, ne dorim foarte mult să promovăm șahul ca mijloc sportiv de dezvoltare personală pentru brașoveni”, a declarat marele maestru internațional și vicecampion la seniori Ciprian Nanu, directorul turneului.
Competiția se desfășoară pe 4 categorii: Turneul D (începători și copii până la 12 ani), Turneul C (copii sub 10 ani), Turneul B (jucători cu sub 1800 puncte elo) și Turneul A (jucători cu peste 1800 de puncte elo).
Accesul publicului la festival este liber, singura condiție de intrarea fiind purtarea măștii de protecție. Cine nu reușește să ajungă în Poiană poate urmări turneele live pentru prima dată în istoria acestei competiții pe www.chess24.com și pe www.chess.com, precum și comentarii live pe pagina de Facebook a concursului: Festivalul de șah al Brașovului.
Calendarul competiției:
Runda 4: luni, 23 august, ora 16:00
Runda 5: marți, 24 august, ora 09:00
Runda 6: marți, 24 august, ora 16:00
Runda 7: miercuri, 25 august, ora 16:00
Runda 8: joi, 26 august, ora 16:00
Runda 9: vineri, 27 august, ora 09:00
Premiile puse în joc sunt în valoare de 45.000 RON.
-
Evenimentacum 3 zile
Corupţie în Poliţia Braşov. Percheziţi la 6 oameni ai legii şi două sedii de Poliţie
-
Fapt diversacum 3 zile
Ce taxă plateau pe vremuri negustorii la târgul din Piața Sfatului?
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Imagini savuroase, la Sanctuarul Libearty din Zărnești. Doi urși au fost filmați în timp ce se jucau în zăpadă
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Imagini de colecţie! Cum prezenta propaganda comunistă, în 1967, deschiderea restaurantului Coliba Haiducilor din Poiana Brașov: „Specialitățile casei: vânatul și puiul fript în sabie”
-
Economicacum 3 zile
FOTO / Compania care ridică Sală Polivalentă din Braşov: „Utilajele și muncitorii noștri continuă munca pentru ca românii să aibă parte de cea mai modernă sală polivalentă”
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Grav accident pe DN 13, la Măieruş. Şapte victime după ce o maşină s-a izbit de un cap de pod
-
Socialacum 2 zile
Motivarea instanţei pentru medicul braşovean Sorin Baloş, care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Judecătorii vorbesc despre „flagelul mitei”
-
Evenimentacum 3 zile
Trei tineri, reţinut după ce au dat mai multe spargeri la Şinca. Escaladau gardul caselor şi furau bani şi bijuterii