Connect with us
Publicitate

Administrație

FOTO / Au început reparațiile pe bulevardul Gării, în zona în care drumul s-a surpat

Publicitate

Publicat

pe

În această dimineață, au început lucrările de consolidare a tronsonului de drum din bulevardul Gării, banda 1, afectat de surparea din data de 13 octombrie, în urma deciziei CLSU nr. 9 din data de 18 octombrie.

Publicitate

„Astăzi am început lucrările pentru punerea în siguranță a zonei de pe b-dul Gării nr. 10, zonă care a fost afectată de surparea de joia trecută. Este o zonă intens circulată, astfel că lucrările trebuie executate în regim de urgență. Tocmai de aceea am adoptat o hotărâre a CLSU, pentru a se putea interveni rapid, iar acest tronson să fie redat circulației. Din păcate, s-a ajuns la această situație deoarece în momentul în care s-au executat lucrările de extindere și modernizare a bulevardului Gării, stratul dintre placa de beton de sub covorul asfaltic și prefabricatele din beton care protejau rețeaua termică nu avea consistența corespunzătoare”, a precizat președintele CLSU, primarul Allen Coliban.

Vă reamintim că în data de 13.10.2022 s-a produs o surpare a benzii de circulație a drumului public, în zona de vizavi de magazinului Unirea (pe direcția de mers Făget-gară), pe o lungime de aproximativ 8 m. Având în vedere că nu se mai putea circula în condiții de siguranță, zona a fost semnalizată corespunzător cu marcaje și garduri de semnalizare pe timp de noapte, cu lumini intermitente, până la remedierea și refacerea porțiunii afectate.

Pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții optime și de siguranță, CLSU a luat decizia restricționării circulației pe două dintre cele șase benzi, în zona afectată. Pe perioada derulării lucrărilor, dinspre gară spre Făget se va circula pe două benzi, iar dinspre Făget spre gară, tot pe două benzi, în zona afectată de lucrări.

Publicitate

Conform evaluării făcute de Serviciul Public Local de Termoficare, cauza acestei surpări a fost faptul că ,,sub covorul asfaltic se afla o placă de beton, cu lățimea apropiată de cea a canalului termic, care s-a rupt, iar în cădere a rupt și plăcile canivoului termic, din cauză că în spațiul dintre ele nu mai era umplutura corespunzătoare, în ceea ce privește volumul și densitatea“.  Rețeaua de termoficare nu a fost afectată de acest incident.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes