Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO / Accident grav, pe DN1, la Timișul de Jos. O mașină în care se aflau 3 persoane s-a răsturnat după ce a lovit un panou publicitar. Una dintre victime a rămas încarcerată

Publicitate

Publicat

pe

Un accident grav s-a petrecut pe Drumul Național 1, la Timișul de Jos, în urmă cu puțin timp. O mașină în care se aflau 3 persoane s-a răsturnat după ce a lovit un panou publicitar de pe marginea drumului. În urma impactului violent, una dintre victime a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale mașinii, iar ceilalți doi pasageri au reușit să iasă singuri din vehicul.

Publicitate

La scurt timp după ce s-a dat alarma la 112, au ajuns la fața locului un echipaj de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă, un echipaj SMRUD, dar și o ambulanță SAJ.

„În autoturism se aflau 3 persoane, una încarcerată, extrasă de echipajele ISU și predată echipajelor medicale în vederea transportului la spital. Celelalte două persoane nu sunt rănite și refuză transportul la spital”, au declarat reprezentanții ISU Brașov.

La fața locului au fost trimise și mai multe echipaje de poliție pentru a dirija circulația, dar și pentru a afla cum s-a produs accidentul.

Publicitate

„Cu puțin timp în urmă un autovehicul care circula pe DN1, în zona Timișul de Jos a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, după ce a lovit un panou publicitar. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției Rutiere, care au constatat că în vehicul se afla doar conducătoarea auto, fiind în curs de evaluare medicală. Traficul auto nu este afectat. La acest moment ancheta este în dinamică. Vă rugăm să rulați cu prudență în zonă și să respectați semnalele agenților de poliție”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes