Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO / A vrut să schieze în afara pârtiilor, dar s-a rătăcit. Salvamontiștii din Poiana Brașov au ajutat un turist rămas în pădure și l-au coborât la baza muntelui

Publicitate

Publicat

pe

Ziua la schi s-a încheiat cu intervenția salvamontiștilor pentru un turist care a ajuns ieri în Poiana Brașov. Dornic de adrenalină, tânărul a realizat că pârtiile amenajate nu sunt suficiente pentru el, așa că a decis să iasă în afara lor pentru a avea parte de senzații tari. Doar că această aventură s-a oprit brusc după ce schiorul a realizat că s-a rătăcit.

Publicitate

„Schiorul a părăsit pârtiile amenajate, cu intenția de a schia în pădure. Necunoscând conformația masivului, nu a mai reușit să iasă înapoi în pârtii și s-a rătăcit pe Valea Seacă. Din cauza stratului gros de zăpadă, de peste jumătate de metru în unele locuri, întoarcerea la deal a fost imposibilă. O echipă formată din 2 salvatori montani a plecat în căutarea lui, iar după ce l-a găsit a decis evacuarea sa la vale, către Cheișoara. Aventura schiorului a început pe zi, dar s-a terminat după lăsarea întunericului, când a fost preluat cu mașina de o altă echipă și dus înapoi în stațiune”, au declarat reprezentanții Salvamont Poiana Brașov.

Pentru că Poiana Brașov a început să se umple de turiști odată cu ninsorile abundente din ultima perioadă, salvamontiștii vin și cu sfaturi pentru cei care se aventurează în masivul Postăvarul:

  • Dacă nu cunoașteți foarte bine conformația masivului, este greu să schiați în afara pârtiei, paralel cu aceasta. Văile din Masivul Postăvaru, unde sunt trași de cele mai multe ori schiorii, au o dispunere aproape perpendiculară față de pârtii, fapt care face ca turiștilor, odată ce au intrat pe aceste văi, să le fie imposibil să mai iasă înapoi în pârtie, rămânând blocați în zone izolate.
  • În condițiile unui strat de zăpadă foarte gros, care pe alocuri, la acest moment, depășește și 1 metru, înaintarea la deal, pentru ieșirea înapoi în pârtie, este foarte anevoioasă fără schiuri de tură sau rachete de zăpadă, când corpul se afundă în zăpadă până la brâu. Totodată, acest fapt duce la consumarea unei resurse foarte mare de energie și la transpirare abundentă. Odată oprite, aceste persoane sunt predispuse la frig, putând intra foarte ușor în stare de hipotermie. Vântul poate accentua și mai mult această stare de frig.
  • În zăpadă foarte mare se poate întâmpla, ca în cazul unei căderi, dacă schiurile și bețele nu sar și mai ales dacă aveți la voi și rucsac, să vă găsiți imobilizați în zăpadă, cu probleme mari în a putea respira.
  • Schiatul în pădure presupune deplasare într-o lumină variabilă, de cele mai multe ori insuficientă și difuză. Astfel, nu puteți observa obstacolele decât foarte târziu, când evitarea lor devine imposibilă.

sursa foto: Salvamont Poiana Brașov

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes