Social
FOTO / 100 de jandarmi braşoveni au donat sânge. 45 de litri de sânge colectați în două zile, în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață”

Aproximativ 100 de jandarmi au donat sânge în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, campanie organizată anual cu ocazia sărbătoririi Sfinților Mihail și Gavril, părinții spirituali ai jandarmilor români.
Cei peste 45 de litri de sânge colectați în două zile de donare vor ajuta cu siguranță mulți pacienți aflați în situații dificile și care au mare nevoie de ajutor.
Jandarmeria Brașov organizează periodic astfel de campanii umanitare și credem că prin gestul nostru suntem alături de cetățenii din comunitatea nostră.
Este cunoscut faptul că voluntariatul aduce numai beneficii, de aceea îi îndemnăm pe toți cei care pot dona, să o facă, deoarece sentimentul că poți ajuta pe cineva este de neegalat.
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Turismacum 2 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Economicacum 2 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Evenimentacum 2 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni
-
Businessacum 2 zile
FOTOREPORTAJ / Povești crestate pe pâine, într-o brutărie din Bod. O fostă jurnalistă din Brașov a renunțat la reportaje și a deschis o mică afacere cu produse de panificație
-
Economicacum 2 zile
CFR Marfă vinde un hotel din Predeal: „Trebuie să îl ia cineva care se pricepe în domeniul turistic”
-
Administrațieacum 2 zile
De mâine, „Miercurea brașovenilor” pe pârtiile din Poiana Brașov. Schiorii din oraş plătesc doar jumătate de preţ la instalaţiile pe cablu din staţiune
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Un nou protest la Carfil Braşov. Toţi angajaţii au întrerupt lucrul şi cer în faţa fabricii să fie lăsaţi să presteze ore suplimentare