Connect with us
Publicitate

Eveniment

Fostul premier, Florin Cîțu și foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, în vizorul Direcției Naționale Anticorupție. Procurorii au cerut ridicarea imunității celor trei parlamentari

Publicat

pe

Trei parlamentari români au intrat în vizorul Direcției Naționale Anticorupție. Procurorii au cerut Senatului şi Preşedinţiei ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. Aceștia sunt acuzați de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu achiziţiile de vaccinuri din pandemie, prejudiciul depăşind un miliard de euro, anunță news.ro.

Publicitate

„În conformitate cu prevederile constituţionale şi legale, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României şi Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane, cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, forma participaţiei penale fiind autoratul şi, respectiv complicitatea”, a transmis DNA.

Potrivit procurorilor, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

„Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre. De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite”, arată procurorii.

Publicitate

Potrivit acestora, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

„Concret, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane faţă de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”, mai arată procurorii.

Potrivit acestora, la solicitările transmise au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi dosarul de urmărire penală, în copie, compus din 27 de volume.

În 21 septembrie 2021, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţa că a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri anti-COVID19, de la declanşarea pandemiei. Urmărirea penală la momentul respectiv se făcea in rem.

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu afirma că ancheta DNA cu privire la vaccinurile cumpărate de România este bine-venită, întrucât ţara noastră a comandat iraţional vaccinuri. Florin Cîţu afirma că, în numele României, pentru achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19 semnează ministrul Sănătăţii.

Publicitate

Şeful Guvernului prezenta atunci cifre din care a reieşit că Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, a semnat pentru 33 milioane de doze, Vlad Voiculesc pentru 28.290.000 de doze, el când a fost ministru interimar a semnat pentru 4 milioane de doze, iar Ioana Mihăilă a semnat pentru 21.000 de doze. Cîţu a adăugat că Voiculescu a semnat, cât a fost ministru al Sănătăţii, pentru 9 milioane de doze de CureVac, un vaccin care nu a fost aprobat niciodată.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes