Administrație
Fonduri europene nerambursabile pentru investiții în Aeroportul Brașov. Trei noi platforme de parcare a avioanelor ar putea fi amenajate cu bani europeni

Conducerea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, dar și autoritățile județene vor merge la Bruxelles pentru a se întâlni cu Adina Vălean, Comisarul European pentru Transporturi. Oficialii vor ca aeroportul să fie introdus în programul TEN-T, unul care a început încă înaintea deschiderii aeroportului de la Brașov, anunță adevarul.ro.
Prin acest program, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav ar putea atrage fonduri europene nerambursabile, iar Alexandru Anghel spune că, în primă instanță, ar mai fi nevoie de încă minim trei platforme de parcare, pe lângă cele trei existente, într-un proiect civil-militar. Construcția fiecărei platforme costă peste un milion de euro, ținând cont că aceasta are aceeași structură cu cea a pistei, inclusiv balizajul și structura rutieră.
Proiectul amenajării unei platforme, necesară pentru alimentarea aeronavelor la Aeroportul Ghimbav, a ajuns în faza obţinerii avizului de mediu. Acesta ar urma să fie derulat de firma suceveană Eurospeed SRL, iar potrivit documentaţiei depuse la Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, valoarea investiţiei este estimată la 468.000 de lei, la care se adaugă TVA, şi ar urma să se deruleze pe o perioadă de patru luni.
Terenul pe care se va amenaja benzinăria este de 1.000 mp şi se află în vecinătatea staţiei de gospodărire a apelor, iar platforma propriu-zisă va avea 710 mp, potrivit datelor tehnice.
Ajuns la 40.000 de pasageri în cele trei luni de când a fost inaugurat, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav își propune să crească numărul de zboruri și de pasageri. Astfel, o delegație brașoveană a fost în Italia, la Bari, oraș cu care Brașovul ar vrea să opereze zboruri directe în următoarea perioadă.
„În acest moment, de la Brașov se zboară spre zece destinații diferite. Noi ne dorim să creștem acest număr și să avem un număr cât mai mare de destinații spre care se zboară în mod regulat, să fie la prețuri bune și spre destinațiile pe care și le doresc pasagerii”, a declarat Alexandru Anghel, directorul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.
Anghel spune că treaba abia a început odată cu începerea operaționalizării aeroportului. Se poartă discuții cu operatorii aerieni, se fac planuri de viitor pentru extinderea platformei, chiar și a terminalului, pentru legăturile cu orașul și cu rețelele mari de transport.
-
Entertainmentacum 3 zile
Metodă inedită de eliberare a nervilor și stresului, la Brașov. Un antreprenor din oraș a deschis o „sală de spart”. Aici clienții distrug tot ce le iese în cale, iar efectul ar fi terapeutic
-
Evenimentacum 3 zile
Călin Donca va petrece încă o noapte în spatele gratiilor. Magistrații de la Curtea de Apel Brașov se vor pronunța abia mâine în legătură cu contestația la măsura arestului preventiv. În fața instanței, milionarul a cerut să fie lăsat liber pentru a avea grijă de familie
-
Evenimentacum 2 zile
Scandal uriaș în fața Primăriei Făgăraș. În jur de 100 de elevi s-au luat la bătaie pe stradă sub privirile polițiștilor care păreau depășiți de situație
-
Socialacum 3 zile
Cele 54 de sirene din Brașov și Poiana Brașov vor fi testate, în această săptămână. Când vor fi pornite sistemele de alarmare
-
Evenimentacum 2 zile
Călin Donca rămâne în arest. Curtea de Apel Brașov a respins contestația făcută de omul de afaceri. Magistrații au decis, în schimb, să o lase în libertate pe contabila milionarului. Ea va fi cercetată sub control judiciar
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat din Brașov a furat mașina unui prieten, s-a plimbat cu ea pe străzile din oraș, iar apoi a înapoiat-o proprietarului. Acum, individul s-a ales cu dosar penal
-
Socialacum 2 zile
Un nou post a fost scos la concurs la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Ce condiții trebuie să îndeplinească potențialii candidați
-
Socialacum 3 zile
Dan Air anunță pierderi de 2,6 milioane de euro din cauza programului de 12 ore al Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav. Conducerea companiei aeriene cere autorităților prelungirea orarului de funcționare al aeroportului