Interviurile Brasov.net
„Flavours of Romania” continuă! Al doilea sezon al celebrului documentar care a făcut înconjurul lumii se va filma în această vară

Anunțul a fost făcut chiar de producătorul Charlie Ottley, care s-a arătat decis să ofere acces liber pentru vizionare dacă nu reușește să ajungă la un acord de distribuție cel puțin europeană cu Netflix.
Invitat de Mădălina Csiki în cea mai recentă ediție a Interviurilor Brasov.net – De vorbă despre tine, jurnalistul britanic a anunțat în premieră începerea filmărilor pentru sezonul al doilea al documentarului începând cu martie-aprilie, „imediat ce nu mai risc să fac hipotermie pe motocicletă”, spune Ottley.
Cu un teanc întreg de povești noi-nouțe, producătorul și echipa sa vor străbate iarăși țara în lung și-n lat, pentru a descoperi noi oameni de intervievat, noi cauze pentru care să lupte, noi rețete pe care să le prezinte și altă muzică de ascultat. Iar cea mai mare dorință a lui este ca, odată finalizată, seria de reportaje să poată fi văzută de cât mai mulți oameni. Astfel, este dispus să le difuzeze gratis pe YouTube dacă Netflix – platforma de streaming ce difuzează deja primul sezon – nu este de acord să le distribuie cel puțin la nivel european.
Dragostea și atașamentul jurnalistului britanic pentru țara noastră au devenit evidente în urmă cu ani buni, când Ottley a realizat primele două documentare de promovare a României – Wild Carpathia and Wild Danube, cu sute de milioane de vizualizări în toată lumea. A rămas atât de plăcut impresionat de tot ce a găsit aici, încât s-a hotărât să lase Anglia și să se mute în România – mai exact la Șirnea, primul sat turistic din țara noastră. Aflat în județul Brașov, la poalelele munților Piatra Craiului, Șirnea a devenit pentru Ottley și partenera sa locul echilibrului din viața lor.
„Calitatea vieții mele din România este incomensurabil mai bună față de cea din UK”, a mărturisit jurnalistul care a și decis, de altfel, să își vândă locuința din Anglia și să se implice mai mult în protejarea și consolidarea caselor vechi din satele izolate din țara noastră, în conservarea acestui patrimoniu rural și în promovarea lui. Vrea să continue să le povestească tuturor despre România și Brașov. Pentru că, deși mai sunt multe de făcut și încă multe altele de schimbat, putem absorbi mai mulți turiști și, cu siguranță, avem și ce le arăta.
Cu un optimism molipsitor și o poftă de viață și de bine de-a dreptul captivante, Ottley ne-a povestit despre viața lui la Șirnea, dificultățile dar și bucuriile avute de-a lungul timpului; despre stadiul de dezvoltare a Brașovului și ce s-ar mai putea face ca să fie mai bine, dar și despre mentalitatea românească, de a vedea doar părțile goale ale paharelor. Iar principalul pas către schimbare este, crede Ottley, o presă de calitate: independentă politică, susținută financiar din surse independente, cu jurnaliști bine pregătiți și bine plătiți, care să poată sta cu ochii în permanență pe politicieni și să-i tragă de mânecă iar și iar, până când sistemele încep să se curețe.
Urmărește și tu interviul complet și spune-ne în comentarii cum ți s-a părut.
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Incendiu violent într-un bloc din Brașov. Pompierii au evacuat câțiva locatari cu autoscara
-
Evenimentacum 2 zile
O persoană a murit în urma unui accident cumplit petrecut pe Drumul Național 13, între Rotbav și Feldioara
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Jaf la drumul mare în Codlea, surprins de camerele de supraveghere. Autorul are doar 16 ani
-
Turismacum 3 zile
Cea mai mare mofetă din Europa se află la doar 70 de kilometri de Braşov
-
Evenimentacum 3 zile
Şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale din Braşov a fost reţinut în urma percheziţiilor de ieri. Ar fi divulgat informaţii secrete către persoane vizate de DNA
-
Evenimentacum 3 zile
Dorin Rotaru, Şeful Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov, cercetat de DNA, ar fi „sifonat” unui om de afaceri că este ascultat şi că urma să îi vină „mascaţii” acasă
-
Evenimentacum 2 zile
16 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru un bărbat din Covasna care a împuşcat doi poliţişti
-
Fapt diversacum 2 zile
Caravana Blood Network ajunge la Braşov. În weekend cei care donează sânge primesc bilete gratis la UNTOLD sau Neversea