Connect with us
Publicitate

Cultural

Filarmonica Braşov a împlinit 144 de ani

Publicat

pe

Filarmonica Braşov a sărbătorit, vineri, 144 de ani de la înfiinţare în prezenţa elevilor şi cadrelor didactice din oraş.

Publicitate

Astfel, câteva sute de copii, cu învăţătorii şi însoţitorii lor, s-au bucurat de Ziua Porţilor deschise, în cadrul unui tur muzical al Sălii Patria, casa Filarmonicii, în care au avut parte de mai multe surprize.

Ghidul celor mici a fost violoncelista Filarmonicii, Alexandra Enache.

După ce au ascultat Carnavalul Animalelor prezentat de Orchestra Filarmonicii Braşov, copiii au primit harta „Misterelor Filarmonicii” şi au vizitat toate încăperile Sălii Patria unde, la fiecare colţ, erau aşteptaţi de muzicieni care au cântat pentru ei la harpă, instrumente de percuţie, de suflat, cu corzi etc. La final, ei au putut urmări patru experimente legate de vibraţia sonoră prezentate de Muzeul de Ştiinţe Braşov.

Publicitate

Braşovul şi-a inaugurat viaţa publică de concerte cu evenimentul artistic susţinut de Societatea filarmonică braşoveană (Kronstadter Philarmonische Gesellschaft) în data de 6 mai 1878, sub bagheta lui Anton Brandner, considerat fondatorul acesteia.

De-a lungul timpului, pe podiumului şi la pupitrul acesteia au urcat personalităţi precum Johann Strauss, Joseph Joachim, Johannes Brahms, Richard Strauss, Felix von Weingartner şi George Enescu.

Societatea filarmonică braşoveană a devenit, în 1949, Filarmonica de Stat „Gheorghe Dima” Braşov.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes